Vă invităm într-o minunată aventură în cealaltă parte a lumii, pe cel mai mic continent al lumii ocupat de un singur stat, Australia, unde vom păși pe urmele primilor exploratori. Va fi mai mult decât o călătorie, o adevărată expediţie într-o lume aparte, frumoasă, veselă, în care fiecare zi va aduce ceva complet nou pentru noi europenii, de la canguri şi koala, la Opera din Sydney, de la Munţii Albaştri la Marea Barieră de Corali, de la aborigeni şi maori, la cowboy, de la pinguini la cazinoul din Melbourne până în Tasmania, la Hobart, pentru întâlnirea cu diavolul tasmanian, tot mai aproape de locul în care soarele răsare. Aventura va continua în Noua Zeelandă, unde vă va cuceri natura extraordinară dominată de Muntele Cook, fiordul spectaculos la Marea Tasmaniei, Milford Sound, „inima caldă” a insulei de nord Rotorua, orașele pitorești și nu în ultimul rând peisajele și poveștile din celebrele filme „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul”. Vă așteaptă o experiență unică, plină de farmec și exotism!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Australia – Tasmania – Noua Zeelandă
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Australia – Tasmania – Noua Zeelandă
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Bondi Beach, “Kings Cross”, Golful Sydney, Munţii Albaştri, Featherdale Wildlife Park, stâncile “The Three Sisters”, Marea de Corali, Insula Verde, Marea Barieră de Corali, Parcul Marin, platoul vulcanic al Muntelui Tamborine, “Aleea Galeriilor”, Golful Hauraki, Muntele Eden, peştera Waitomo Glowworms, Parcul Geotermal Te Puia, Parcul Naţional Tongariro, Cascadele Huka, Lacul Taupo, Grădina Botanică, Râul Avon, Parcul Hagley, Parcul Naţional Aoraki Mt. Cook, Muntele Cook, Gheţarul Tasman, Gheţarul Hooker, Gheţarul Murchison Mount Tasman, Muntele Dampier, lacul Wakatipu, fiordul Milford Sound, Parcul Naţional Fiordland, Cascada Sutherland, Râul Yarra, Grădina Botanică Regală din Melbourne, Insula Philip, Grădinile Fitzroy,
Obiective arta: Parlamentul, Catedrala St. Mary, Harbour Bridge, clădirea Operei, Sydney Tower din Sydney, Clădirea Parlamentului, King George Square, Primăria, Observatorul Mount Kootha din Brisbane, Ferry Building, Auckland Harbour Bridge, Sky Tower Observatory Deck din Auckland, Clădirea Parlamentului, Muzeul Te Papa din Wellington, Catedrala Sf. Paul, Primăria, Casa Parlamentului, Piaţa Queen Victoria, Teatrul Princess, Altarul Memorial, Centrul Naţional de Tenis, Portul Melbourne, Coliba Căpitanului Cook din Melbourne, Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria
Obiective traditii: Sanctuarul Ursuleţilor Koala, Rezervaţia de Fluturi, Centrul de Artizanat Maori.
Obiective distractii: punctul de panoramă Mrs. Macquaries, călătorie cu Scenic Railway, punctul de belvedere Echo Point, călătorie cu telegondola deasupra junglei, croazieră unică la Marea Barieră de Corali, scufundări în apropierea recifului, staţiunea Gold cumpărături la Marina Mirage, plimbare pe “Aleea Galeriilor”, admirarea pinguinilor, plimbare cu barca pe râul subteran, spectacol Maori, traversare cu ferry-boatul a Strâmtorii Cook, croazieră la cel mai nordic fiord”, degustare de vinuri.
Info tarif:
6980 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 1290 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va recalcula
Nr minim de turisti: 20
Observatii tarif: IMPORTANT:
Deoarece în Australia şi Noua Zeelandă plăţile trebuie făcute în moneda naţională, AUD (dolar australian) şi, respectiv NZD (dolar neozeelandez), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMĂTORULUI CURS: 1 EURO = 1,6 AUD, 1 EURO = 1,75 NZD; eventualele modificări de curs se vor aplica la momentul ultimei plăți şi vor putea afecta tariful final ÎN AMBELE SENSURI
Consulatul Australiei îşi rezervă dreptul de a solicita transmiterea pe cale electronică a altor documente (traduse în limba engleză) cum ar fi: fotografie în format electronic, adeverinţă de salariat, bilanţul firmei (pentru persoanele juridice), asigurare medicală, acte de proprietate (casă, maşină), talon de pensie sau adeverință de salariu în care să se precizeze datele de identificare, numărul contractului de muncă, data la care a fost eliberat, camera de muncă la care a fost înregistrat şi salariul net etc..
ÎN CAZUL NEOBŢINERII VIZEI se vor aplica penalizările stipulate în condiţiile de retragere din « Contractul de prestări servicii turistice » aferente zilei în care se efectuează retragerea.
Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 18
Dejun: 2
Cină: 1
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Doha – Brisbane- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 07:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 220 (10:00 / 15:30), de unde vom pleca spre Brisbane cu zborul QR 898 (19:50 / 17:00).
Ziua 2. Brisbane- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Sosire la ora 17:00 în Brisbane, cel de-al treilea oraş ca mărime al Australiei după Sydney şi Melbourne, capitala statului Queensland. Transfer pentru cazare la Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Brisbane- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic Brisbane:
Pieţele şi străzile pitoreşti
Clădirea Parlamentului
King George Square
Primăria
Observatorul Mount Kootha
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom porni într-un tur panoramic al orașului Brisbane, în timpul căruia vom admira arhitectura contrastantă dintre blocurile turn din sticlă şi clădirile istorice coloniale din piatră, pieţele şi străzile pitoreşti mărginite de cafenele şi restaurante, Clădirea Parlamentului, King George Square, Primăria şi Observatorul Mount Kootha. Cazare în Brisbane la Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Brisbane – Gold Coast – Brisbane- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Excursie la Gold Coast:
Cumpărături la Marina Mirage
Urcare pe pe platoul vulcanic al Muntelui Tamborine “Hinterland”
Plimbare pe “Aleea Galeriilor”
Peșterile artificiale
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie sau excursie opţională în minunata staţiune Gold Coast, oraş situat pe coasta oceanului, cunoscut şi sub denumirea de „Surfers Paradise”, cu plaje largi, mall-uri renumite, ştranduri întinse de-a lungul coastei, asemănător oraşelor de pe coasta Floridei, în care se desfăşoară o mulţime de activităţi turistice. Oraşul găzduieşte şapte mari parcuri tematice, printre care Seaworld, Dreamworld sau Warner Bros Movie World. Veţi avea posibilitatea de a face cumpărături la Harbour Town Shopping complex. În continuarea zilei veţi urca pe platoul vulcanic al Muntelui Tamborine „Hinterland”, acoperit de păduri tropicale, de unde veţi putea admira o privelişte deosebită asupra coastei. Pe parcurs veţi întâlni plantaţii de avocado şi kiwi, precum şi numeroase comunităţi locale care vând obiecte de artă exotică, sculpturi, picturi şi bijuterii. Veţi avea ocazia să vă plimbaţi pe „Aleea Galeriilor” sau să vizitați peşterile artificiale (intrările nu sunt incluse). Întoarcere în Brisbane pentru cazare la Hotel Grand Chancellor 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Brisbane – Cairns – Kuranda – Cairns- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Crystyalbrook Bailey 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Excursie la Kuranda:
Călătorie cu gondola
Sanctuarul Ursuleţilor Koala
Rezervaţia de Fluturi
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Cairns cu compania Qantas Airways, zbor QF 708 (09:40 / 12:05). Odată ajunși la Cairns, ne vom îndrepta pentru cazare la Hotel Pacific Cairns 4* (sau similar 4*). Camerele sunt disponibile începând cu ora 14:00 (în cazul în care hotelul poate pregăti mai repede camerele, le vom putea ocupa înainte de ora 14:00). În continuarea zilei veți putea face o excursie opţională la Kuranda, cu ocazia căreia veţi admira peisaje spectaculoase oferite de pădurile tropicale, veţi „pluti” deasupra junglei cu telegondola, ocazie de a admira în voie priveliştile extraordinare, cu Marea de Corali la orizont, Insula Verde şi lacurile sclipitoare. În Kuranda, vă veţi bucura de frumuseţea acestui orăşel înconjurat de vegetaţie luxuriantă şi veţi putea vizita Sanctuarul Ursuleţilor Koala şi Rezervaţia de Fluturi, după care veţi face o călătorie cu telegondola Skyrail, votată ani la rând ca fiind cea mai mare atracţie turistică a Australiei. Veţi „pluti” pe o distanţă de 8 km deasupra pădurii tropicale virgine, după care veţi „coborî” în adâncimea pădurii formată din arbori uriaşi, prilej de a observa prin vegetaţia copleşitoare diverse animale sălbatice. Întoarcere în Cairns pentru cazare la Hotel Crystyalbrook Bailey 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Cairns – Marea Barieră de Corali – Cairns- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: Hotel Crystyalbrook Bailey 4* (sau similar 4*)
- Transport: Catamaran
- Obiective: Croazieră la Marea Barieră de Corali
- Descriere: Mic dejun matinal. Deplasare pietonală către portul din care ne vom îmbarca pe un catamaran cu care vom face o croazieră unică la Marea Barieră de Corali, una dintre minunile naturale ale lumii, cel mai mare biosistem de recifuri din lume, compus din 2.900 de recifuri individuale, întins pe o arie uriaşă de 300.000 km². Marea Barieră de Corali este singura structură de organisme vii care poate fi văzută din spaţiul cosmic. O mare parte a acestui uluitor ecosistem de recifuri este protejat de Parcul Marin, care încearcă să limiteze impactul omului asupra mediului. Vom trăi o experienţă fascinantă, în timpul căreia vom vedea extraordinarul recif de corali şi lumea subacvatică, prin fundul de sticlă al vaporului. Vom fi însoţiţi de biologi specialişti în fauna şi flora marină care ne vor da explicaţii interesante şi care vor fi bucuroşi să răspundă întrebărilor noastre legate de ecosistemul pe care vom încerca să-l desluşim. Doritorii vor primi opţional echipament adecvat pentru scufundări în apropierea recifului. Dejun inclus în timpul croazierei. După debarcare, ne vom întoarce pentru cazare la Hotel Crystyalbrook Bailey 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Cairns – Melbourne- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Southbank Melbourne 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Qantas Airways, zbor QF 703 (12:50 / 17:15) spre Melbourne, capitala statului federal Victoria din Australia, situată pe Râul Yarra în apropiere de vărsarea sa în golful portului Phillip. Acest oraş fermecător este un amestec de vechi şi nou, care păstrează multe amintiri ale unui trecut glorios, precum clădirile din epoca victoriană, dar şi zgârie-norii care domină peisajul. Transfer pentru cazare la Hotel Mercure Southbank Melbourne 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Melbourne – Insula Philip – Melbourne- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Southbank Melbourne 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur panoramic Melbourne:
Catedrala Sf. Paul
Grădina Botanică Regală
Primăria
Chinatown
Casa Parlamentului
Piaţa Queen Victoria
Teatrul Princess
Altarul Memorial - Shrine of Rememberance
Centrul Naţional de Tenis
Portul Melbourne
Grădinile Fitzroy
Coliba Căpitanului Cook
- Optionale: Excursie în Insula Philip
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom porni într-un tur panoramic al orașului Melbourne, oraş fermecător cu o arhitectură ce îmbină armonios vechiul cu noul, care păstrează multe amintiri ale unui trecut glorios, precum clădirile din epoca victoriană, dar şi zgârie-norii care domină peisajul. Vom vedea în timpul acestui tur panoramic Catedrala Sf. Paul, Grădina Botanică Regală, Primăria, Chinatown, Casa Parlamentului, Piaţa Queen Victoria, Teatrul Princess, Altarul Memorial - Shrine of Rememberance, Centrul Naţional de Tenis, Portul Melbourne, Grădinile Fitzroy, după care vom vizita Coliba Căpitanului Cook. În partea a doua a zilei vă propunem o excursie opţională în Insula Philip, prilej de a admira un spectacol natural unic, de neuitat, oferit de celebra „paradă a pinguinilor” care se întorc seara cu hrană la cuiburile unde sunt aşteptaţi de „neveste”, după o zi întreagă de „trudă”. Cazare în Melbourne la Hotel Mercure Southbank Melbourne 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Melbourne – Hobart (Tasmania)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Styles Hobart 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Tur panoramic Hobart:
Grădina Botanică Regală
Docurile Victoria
Piaţa Salamanca
Parlamentul
Primăria
Podul Tasmania
Parcul zoologic Bonorong
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Qantas Airways, zbor QF 1005 (08:15 / 09:30) spre Hobart, capitala Tasmaniei, oraş fondat în anul 1804, al doilea oraş ca vechime din Australia şi al 11-lea ca populaţie, care oferă o mare varietate de atracţii. Insula Tasmania, care se află la o distanță de 200 km sud față de continent, are o suprafaţă de 68,3 km² şi o populaţie de 485 mii de locuitori. Însoţiţi de ghidul local vom porni într-un tur panoramic al oraşului Hobart, care va include Grădina Botanică Regală, Docurile Victoria, Piaţa Salamanca, Parlamentul, Primăria şi Podul Tasmania. Vom vizita apoi spectaculosul Parc zoologic Bonorong, situat la aprox. 20 minute distanță față de Hobart, unde vom admira animalele tasmaniene, specii rare de koala, canguri şi bineînţeles, vedeta locală, „diavolul tasmanian”, animal extrem de rar, din păcate pe cale de dispariţie, singura specie de marsupieni carnivori din lume, pe care o vom întâlni doar în Tasmania, de unde şi numele. Transfer pentru cazare la Hotel Ibis Styles Hobart 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Hobart- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Styles Hobart 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Excursie “Experienţa tasmaniană”
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie în Hobart sau excursie opţională de o zi numită „Experienţa tasmaniană”, prilej cu care veţi vedea situl istoric Port Arthur, cea mai dură, dar şi cea mai faimoasă temniţă australiană, care a servit drept închisoare între anii 1830 - 1877. Veţi vizita înfricoşătorul sit ca simpli „deţinuţi”, veți admira spectaculoasele formaţiuni naturale, precum Pirates Bay, Eaglehawk Neck şi celebra Blow Hole, un gheizer cu apă pură care ţâşneşte direct din stâncă, după care veţi face o croazieră în jurul „Insulei Morţii”. Dejun lejer în timpul vizitelor. Pentru a mai „detensiona” atmosfera, veți participa apoi la o degustare de vinuri, considerate a fi printre cele mai bune din lume. Întoarcere la Hobart pentru cazare la Hotel Ibis Styles Hobart 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Hobart – Sydney- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Darling Harbour 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Tur panoramic Sydney:
Cartierul “The Rocks”
Parlamentul
Catedrala St. Mary
Chinatown
Punctul de panoramă Mrs. Macquaries
Harbour Bridge
Bondi Beach
Clădirea Operei
Sydney Tower
- Optionale: Croazieră cu dejun în Golful Sydney
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Sydney cu compania Qantas Airways, zbor QF 996 (06:05 / 08:00). Odată sosiți la Sydney, ne vom întâlni cu ghidul local, alături de care vom face un tur panoramic al excentricului oraş supranumit „marele oraş de lângă port”, care va include „Kings Cross” cel mai elegant și boem cartier al orașului, „The Rocks”, zona istorică a oraşului unde vom vedea Parlamentul, Catedrala St. Mary, Chinatown, punctul de panoramă Mrs. Macquaries, de unde vom putea admira vestitul Harbour Bridge și cea mai vestită plajă a Australiei, Bondi Beach. Vom vizita apoi clădirea Operei, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume, devenită simbol al oraşului. În continuarea zilei ne vom îmbarca pe un ferry-boat pentru o croazieră opţională în Golful Sydney, cu dejun inclus, care se va încheia la King Street Wharf. Vom urca apoi în Sydney Tower pentru o experienţă de cinema 4D şi pentru a admira oraşul de la înălţime, după care ne vom întoarce pentru cazare la Hotel Holiday Inn Darling Harbour 4* (sau similar 4*).
Ziua 12. Sydney – Blue Mountains – Sydney- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Darling Harbour 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Excursie la Blue Mountains:
Featherdale Wildlife Park
Călătorie cu Scenic Railway
Echo Point
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie pentru vizite individuale în Sydney sau excursie opţională în Blue Mountains - Munţii Albaştri, situaţi la aprox. 2 ore distanţă față de Sydney. Veţi vizita pe traseu Featherdale Wildlife Park, una dintre cele mari rezervaţii de animale australiene din lume, pentru „întâlnirea” cu fauna specifică Australiei: canguri, ursuleți koala, emu, câini dingo etc.. Veţi deplasa în continuare spre punctul de belvedere Echo Point, de unde veți admira formaţiunile stâncoase numite „The Three Sisters” care domină Jamison Valley. Dejun în timpul vizitelor. Veţi avea apoi o experienţă de neuitat la Katoomba, cel mai important oraș din zonă, oferită de călătoria cu Scenic Railway, o cale ferată pitorească, cea mai abruptă din lume, care coboară spre un impresionant defileu împădurit. Veți face apoi o plimbare prin pădurea tropicală, după care veți ajunge la Scenic Cableway, telecabina care vă va duce înapoi pe munte, prilej de a surprinde în fotografii memorabile, panoramele spectaculoase pe traseu. De aici veți lua o altă telecabină, Scenic Skyway care vă va duce în partea cealaltă a văii, de unde vă veți întoarce la Sydney, unde dacă traficul și timpul vor permite, se va trece prin Parcul Olimpic. Cazare în Sydney la Hotel Holiday Inn Darling Harbour 4* (sau similar 4*).
Ziua 13. Sydney – Queenstown (Noua Zeelandă)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Express & Suites Queenstown 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Tur panoramic al orașului Queenstown:
dealul Queenstown
faimosul pod Bungy al lui AJ Hackett
Muzeul Lakes District
Arrowtown
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Qantas Airways, zbor QF 121 (09:30 / 14:30) spre Queenstown, cea mai frumoasă şi cea mai importantă staţiune din Noua Zeelandă, situată în jurul lacului glaciar Wakatipu. Munţii spectaculoşi care domină orizontul acestui mic paradis alpin se reflectă în apa limpede a lacului creând un tablou feeric. Ajunși în insula sudică a Noii Zeelande unde se află Queenstown, ne vom bucura de un tur panoramic al orașului, care va include dealul Queenstown, de unde vom avea parte de priveliștile spectaculoase ale orașului, lacului Wakatipu și Remarkables, faimosul pod Bungy al lui AJ Hackett, locul apariției primului și celui mai faimos loc de sărituri din lume, care atrage mii de amatori de senzații tari în fiecare an, Muzeul Lakes District, ale cărui exponate prezintă o imagine autentică a vieții timpurii și a epocii goanei după aur de la mijlocul sec. al XIX-lea și Arrowtown, o fostă unitate minieră de aur. Cazare în Queenstown la Hotel Holiday Inn Express & Suites Queenstown 4* (sau similar 4*).
Ziua 14. Queenstown – Milford Sound – Queenstown- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Express & Suites Queenstown 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Fiordul Milford Sound
Parcul Naţional Fiordland
Lacul Wakatipu
Croazieră ce străbate fiordul
Cascada Sutherland
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă la dispoziţie sau excursie opţională pentru vizitarea faimoasei atracţii turistice a Noii Zeelande - Milford Sound, cel mai nordic fiord din Parcul Naţional Fiordland, care aparţine oraşului Milford Sound, una dintre puţinele zone locuite permanent. Veţi pleca spre Lacul Wakatipu prin regiunea Te Anau, prilej cu care veți admira superbele peisaje unde s-a filmat cunoscuta producţie cinematografică „Stăpânul Inelelor”, fără îndoială cea mai pitorească zonă din Noua Zeelandă, după care veţi parcurge un traseu captivant printre văile munţilor maiestuoşi pentru a ajunge în jurul prânzului la Milford Sound, fiord spectaculos la Marea Tasmaniei, sculptat de gheţari de-a lungul a milioane de ani. Căpitanul James Cook a fost primul european care a zărit fiordurile Noii Zeelande, ratând însă intrarea în Milford Sound, numele fiordului fiindu-i atribuit în sec. al XIX-lea de către un alt căpitan, galezul John Grono, după oraşul său natal Milford Haven din Ţara Galilor. Vă veţi îmbarca pentru o minunată croazieră cu dejun picnic inclus, în timpul căreia veţi străbate lungimea fiordului străjuit de peisajele splendide ale munţilor înalţi acoperiţi de păduri luxuriante, cu stânci uriaşe verticale şi cascade efemere sau permanente, care se revarsă de la înălţimi considerabile. Tot aici se află şi Cascada Sutherland, cu o înălţime de 580 m, fiind a zecea cascadă din lume din punct de vedere al înălţimii, cascadă descoperită de Donald Sutherland în sec. al XIX-lea, pe când făcea prospecţiuni aurifere. Acesta a ajuns prima dată în fiord cu ocazia unei vânători de foci, prilej cu care s-a îndrăgostit atât de mult de acest loc încât a declarat că „dacă m-aş stabili vreodată undeva, aici aş face-o”, promisiune pe care şi-a respectat-o în anul 1877, întorcându-se şi rămânând în Milford Sound până în anul 1919, când a murit la vârsta de 80 de ani. Pe lângă tabloul de basm oferit de natură, veţi putea observa şi fauna specifică locului, cel mai adesea delfini jucăuşi, foci şi pinguini. Debarcare şi întoarcere în Queenstown. Cazare la Holiday Inn Express & Suites Queenstown 4* (sau similar 4*).
Ziua 15. Queenstown – National Park Aoraki Mt. Cook – Christchurch- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Pavilions Christchurch 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Naţional Aoraki Mt. Cook
Scurt tur panoramic Christchurch: Parcul Hagley
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Christchurch pe un traseu de vis care va parcurge ruta Alpilor prin Parcul Naţional Aoraki Mt. Cook (Aoraki însemnând în limba maorilor „Străpunge nori”), parc care a intrat în Patrimoniul Natural Mondial UNESCO. Vom străbate orașele Canterbury Ashburton, Geraldine și Fairlie, înainte de a ajunge la Lacul Pukaki, de unde vom vedea Muntele Cook, cu o înălţime de 3.724 m, cel mai înalt munte din Noua Zeelandă, care oferă peisaje spectaculoase, cu văi adânci, platouri şi gheţari mirifici. Dacă vremea va permite, se poate face opțional un zbor cu elicopterul deasupra faimosului munte, pe care veți avea ocazia să pășiți pentru fotografii de neuitat. Piscurile sale acoperite veşnic de zăpadă sunt o atracţie permanentă pentru turiştii din toată lumea, care vin să facă diverse tururi pe Gheţarul Tasman, cel mai mare din Noua Zeelandă, Gheţarul Hooker, Gheţarul Murchison Mount Tasman sau pe Muntele Dampier. Itinerariul zilei ne va purta spre Lacul Tekapo, după care vom coborî spre câmpiile din Canterbury pentru a ajunge la Christchurch, cea de-a doua mare zonă urbană a Noii Zeelande străbătută de Râul Avon, oraş cu o mulţime de parcuri şi grădini, cunoscut din acest motiv şi sub denumirea de „oraşul grădină”, unde vom face un scurt tur panoramic de oraş, în timpul căruia vom putea vedea şi Parcul Hagley. Cazare în Christchurch la Hotel Pavilions Christchurch 3* (sau similar 3*).
Ziua 16. Christchurch – Picton – Wellington- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Naumi Studio Wellington 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: Traversarea Strâmtorii Cook
- Descriere: Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta printr-o zonă agricolă cu cel mai ridicat potenţial din lume, aici putând fi cultivat orice tip de plantă. Ne vom îndrepta spre portul din Picton, un pitoresc sat pescăresc din Insula de Sud, unde ne vom îmbarca pe ferry-boat pentru o călătorie de aprox. 3,5 ore, pe parcursul căreia vom traversa Strâmtoarea Cook până la Wellington, oraș situat pe Insula de Nord unde vom debarca. Cazare în Wellington la Hotel Naumi Studio Wellington 4* (sau similar 4*).
Ziua 17. Wellington – Tongariro National Park- Masa: Mic dejun, dejun
- Cazare: The Park Hotel 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Plimbare cu telecabina până la Grădina Botanică
Tur panoramic Wellington:
Clădirea Parlamentului
Muzeul Te Papa
Degustare de vinuri
Parcului Naţional Tongariro
- Descriere: Mic dejun. Prima parte a zilei o vom petrece în Wellington, capitala Noii Zeelande, înconjurată de dealuri înalte şi coaste abrupte, o metropolă a artelor şi culturii, vibrantă şi strălucitoare. Vom face un tur panoramic al orașului în timpul căruia vom admira Clădirea Parlamentului, Teatrul Embassy, Memorialul Războiului şi Muzeul Te Papa, după care vom merge cu telecabina până la Grădina Botanică. Centrul oraşului este de asemenea încântător, acesta fiind împânzit de teatre, cinematografe, restaurante şi magazine. Vom părăsi apoi Wellingtonul și ne vom îndrepta spre o renumită zonă viticolă pentru dejun la un restaurant local şi apoi degustare de vinuri. Traseul zilei ne va purta apoi prin vastul platou vulcanic al Parcului Naţional Tongariro, rezervaţie deopotrivă naturală şi culturală intrată în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO. Parcul se întinde în jurul unui masiv muntos, cu trei vârfuri vulcanice care domină orizontul, oferind privelişti unice. Cazare la The Park Hotel 3* (sau similar 3*).
Ziua 18. Tongariro National Park – Rotorua- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Ibis Rotorua 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Centrala geotermală Wairakei
Cascadele Huka
Lacul Taupo
Parcul Geotermal Te Puia
Centrul de Artizanat Maori
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Rotorua, „inima caldă” a insulei de nord, staţiune celebră pentru activitatea termală, dar şi pentru vestigiile culturii indigene maori, cu opriri la centrala geotermală Wairakei, Cascadele Huka şi Lacul Taupo. Vom vizita apoi Parcul Geotermal Te Puia şi Centrul de Artizanat Maori, după care ne vom caza în Rotorua la Hotel Ibis Rotorua 4* (sau similar 4*). Seara vom participa la un spectacol Maori, urmat de o cină tradiţională. Vom fi întâmpinați în stil tradițional, urmat de un spectacol tradițional cu dansuri, cântece maori și binecunoscutul haka. Ne vom delecta în continuare cu o cină tradițională preparată la hangi, unde carnea și legumele sunt gătite pe pietrele încinse geotermal sub pământ. Întoarcere pentru cazare la Hotel Ibis Rotorua 4* (sau similar 4*).
Ziua 19. Rotorua – Hobbiton – Auckland- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Express Auckland City 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, barcă
- Obiective: Peştera Waitomo Glowworms
Plimbare cu barca pe râul subteran
- Optionale: Hobbiton
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Matamata pentru a vizita opţional, Hobbiton, platourile unde s-au filmat „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul”. Acest loc a devenit faimos prin Satul Hobbiților cu pitoreștile lor căsuțe, cu Hanul Dragonul Verde, Moara și multe alte structuri special construite pentru filmări. Veți afla de la ghidul local detalii interesante despre modul în care au fost construite aceste așezări ale hobbiților și despre modul în care o fermă banală din această zonă a fost transformată într-un tărâm de basm. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Waitomo, care se mândrește cu o rețea subterană de peste 300 de peșteri, interconectate între ele cu sute de kilometri de pasaje, cu izvoare subterane și râuri ce au format aceste formațiuni carstice. Însoțiți de ghidul local vom face un tur în adâncimile peșterilor care se va termina la impresionanta Catedrală, renumită în lume prin acustica sa, apreciată și de soprana de origine maoră, Kiri Te Kanawa, supranumită „Diva Noii Zeelande”, care după ce a cântat aici, a declarat că acuratețea sunetului auzit este unică. Vom face apoi o plimbare cu barca prin spectaculoasa peşteră Waitomo Glowworms, unde trăiesc viermii din specia Arachnocampa luminosa, cunoscuţi pentru larvele lor care emit lumină, care cu cât sunt mai înfometate, cu atât strălucesc mai mult. Peştera s-a format acum 30 de milioane de ani, fiind iniţial umplută cu apă, în zilele noastre putându-se observa formaţiuni din calcar, corali şi scoici la tot pasul. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Auckland, cea mai mare zonă metropolitană din Noua Zeelandă, un oraş cosmopolit, în care se îmbină armonios etnii cu obiceiuri diferite unde predomină cultura polineziană. „Haere Mai”, în traducere „Bine aţi venit”, în oraşul construit pe un câmp vulcanic de-a lungul unui istm din nordul ţării, oraş cunoscut şi sub denumirea de „Oraşul Navigatorilor” datorită miilor de ambarcaţiuni de lux care populează Marina Waitemata şi Golful Hauraki. Cazare în Auckland la Hotel Holiday Inn Express Auckland City 4* (sau similar 4*).
Ziua 20. Auckland – Doha- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Muntele Eden
Ferry Building
Auckland Harbour Bridge
Sky Tower Observatory Deck
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei, însoţiţi de ghidul local vom porni într-un tur panoramic al orașului Auckland, prilej cu care vom ajunge până la baza muntelui Eden, după care vom admira Ferry Building şi Auckland Harbour Bridge. Vom intra la Sky Tower Observatory Deck, după care ne vom îndrepta spre Parnell Village, cea mai veche suburbie a orașului, cu magazine, restaurante și baruri, după care vom străbate Tamaki Drive pentru a ajunge până la faleza de unde vom vedea frumusețea „Orașului Velierelor”. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 921 (16:55 / 00:20).
Ziua 21. Doha – Bucureşti- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Plecare spre Bucureşti cu zborul QR 219 (02:30 / 06:40).