“Un colţ” de Germanie din nord-estul Franţei vă aşteaptă să-l descoperiţi! Ţinuturile Alsaciei şi Lorenei care împărtăşesc un peisaj comun, cu păduri dese, cu văi străbătute de ape cristaline, cu podgorii care se întind cât vezi cu ochii, cu vestigii din evul mediu, au o istorie şi o identitate culturală unice în Franţa. Veţi vedea unele dintre cele mai frumoase oraşe ale Franţei, precum Strasbourg, Colmar, Nancy sau Metz, veţi parcurge o parte din celebrul traseu cunoscut ca Drumul Vinului, veţi trece prin aşezări pitoreşti în care căsuţele văruite în alb sunt înveselite de o mulţime de flori la ferestre, veţi percepe atmosfera veche a frumoaselor sate tradiţionale împrăştiate pe coline, veţi admira catedralele masive construite în stil gotic, vă veţi putea bucura de bucate specifice acestor locuri, evident un amestec între bucătăria germană şi cea franceză, acompaniate cu un vin pe măsură şi veţi avea ocazia să cunoaşteţi o parte din obiceiurile şi datinile locuitorilor, despre care Napoleon spunea că “vorbesc germană, dar se luptă cu săbiile în franceză”.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Alsacia şi Lorena
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Alsacia şi Lorena
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Munții Vosgi, Munții Pădurea Neagră, Râul Vesle, fluviul Meuse, fluviul Seille, fluviul Moselle, Parcul Natural Regional, Râul Vologne, Cascadele Le Saut des Cuves
Obiective arta: Catedrala Notre Dame din Reims, Memorialul Verdun, Opéra - Théatre de Metz, Catedrala gotică Saint-Étienne, Place des Armes, Piața Principală Kleber, Piața Gutenberg, Cartierul Mica Franță, Catedrala Notre Dame din Strasbourg, Casa Kammerzel, Piața Catedralei, Cartierul Mica Veneţie, Biserica St. Martin, Biserica Dominicană, Chateau d’Haut-Koeningsbourg, Teatrul Municipal, Place de la Reunion, Catedrala Saint Etienne, Hotel de Ville, Vechea primărie, Muzeul de Istorie, Catedrala, Piața Stanislas, Palatul Ducal Charles II,
Obiective traditii: Drumul Vinului, Drumul Vosgilor
Obiective distractii: Degustare de vinuri la Riquewihr, magazinul Feerie de Noel, degustare alimente populare din Dijon
Info tarif:
1670 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 26 turişti; pt. 15-24 turişti, tariful se va majora cu 90 euro/pers.
Nr minim de turisti: 25
Ghizi: Însoțitor Agentia noastra
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Frankfurt – Strasbourg- Masa: În avion
- Cazare: Hotel de l'Europe by HappyCulture 4* (sau similar 4*).
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Frankfurt cu compania Tarom, zbor RO 301 (08:35 / 10:15). Odată sosiţi în Frankfurt vom pleca spre Strasbourg, capitala regiunii Alsacia. Strasbourg este cel care face legătura între populaţia germană şi cea franceză, împletind atât obiceiuri, cât şi arhitectură, bucurându-se de privilegiul de a fi gazdă a sediului Parlamentului European. De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat diferite civilizaţii, în prezent simţindu-se îmbinarea șarmului franţuzesc cu rigoarea germană. Cazare în Strasbourg la Hotel de l'Europe by HappyCulture 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Strasbourg- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel de l'Europe by HappyCulture 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al orașului Strasbourg, prilej cu care vom vedea Piaţa Principală Kleber, care poartă numele generalului Jean-Baptiste Kleber, căruia i s-a ridicat o statuie amplasată în centrul pieţei, Piaţa Gutenberg care poartă numele faimosului Gutenberg, cel care a descoperit principiul tipografiei cu litere mobile, a cărui statuie dăinuie în piaţă încă din anul 1840, cartierul Mica Franţă, o altă bijuterie a oraşului, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de un pitoresc aparte dat de străduţele sale întortocheate, cu frumoase case ale căror pervazuri sunt împodobite cu flori, cartier format pe canalele râului l’Ille şi nu în ultimul rând, celebra Catedrală Notre Dame din Oraşul Vechi, „o delicată şi uriaşă minune” după cum afirma Victor Hugo, a cărei construcţie a început în anul 1176 şi a durat până în anul 1439, când a fost finalizat turnul său de 142 m înălţime, unic prin inegalabila dantelărie în piatră. Se spune că de pe platforma catedralei, Goethe, admira adesea apusul soarelui şi panorama impresionantă a oraşului, a Munţilor Vosgi şi a Pădurii Negre. Vom admira în continuare Casa Kammerzel din Piaţa Catedralei, o frumoasă casă din lemn a cărei faţadă are 75 de ferestre împodobite cu diferite sculpturi, după care vom străbate străduţele pietonale din jurul catedralei care alcătuiesc aşa-numitul careu de aur. Cazare în Strasbourg la Hotel de l'Europe by HappyCulture 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Strasbourg – Obernai – Colmar- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Le Grand Bristol 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Obernai, un orăşel pitoresc situat la o distanță de 25 km față de Strasbourg, în inima Alsaciei, la poalele muntelui Sainte-Odile, unul dintre cele 100 Plus Beaux Detours de France, o asociație de orașe mai mici, de atracție turistică excepțională, dar relativ nedescoperită, fiind al doilea oraș cel mai vizitat din regiunea Bas-Rhin. Obernai și-a păstrat atmosfera medievală, pe care o vom putea observa admirând turnul din sec. al XIII-lea, porțile vechi ale orașului, zidurile antice ale orașului, străzile pietonale înguste și casele tipice ale burghezilor. Vom ajunge în Place du Marche, unde iese în evidență frumosul Hôtel de Ville (Primăria) din sec. XV-XVI. Ne vom îndrepta în continuarea zilei spre Colmar, capitala regiunii viticole Alsacia, celebră datorită căsuţelor din lemn acoperite cu ţiglă colorată, tipice zonei şi a încrengăturii de mici canale care intersectează străduţele pitoreşti din cartierul Petite Venise (Mica Veneţie) şi de faptul că fiecare colţ de stradă, casă, piaţetă sau pasaj sunt inundate de flori. Atmosfera sa autentic medievală, cu clădiri bine conservate, cu centrul vechi plin de flori şi de turişti, cu construcţii în stil dominican, gotic şi renascentist, cu bisericile St. Martin şi cea Dominicană, încadrează oraşul în categoria „Ville d’Art et d’Histoire”. Vom vedea celebra casă Adolf, cea mai veche din Colmar, Casa Pfister care datează din sec. al XVI-lea, precum și maiestuoasa casă a Capetelor construită în sec. al XVII-lea în stil renascentist german, decorată cu 111 măști. După-amiază, veţi avea timp liber la dispoziţie pentru plimbări şi vizite individuale. Se poate vizita Muzeul Unterlinden, Basilica St. Martin sau Muzeul Bartoldi, dedicat celebrului sculptor care a realizat Statuia Libertăţii din New York. Mai mult decât atât, pentru că traficul este interzis în partea veche a oraşului, vă veţi putea plimba în voie pe lângă superbele clădiri ale vechiului Colmar. Cazare în Colmar la Hotel Le Grand Bristol 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Colmar – Kaysersberg – Ribeauville – Riquewihr – Colmar- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Le Grand Bristol 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom pleca pe celebrul Drum al Vinului, zona celebrelor vinuri produse din cele 5 soiuri nobile, printre cele mai cunoscute fiind Rieslingul extrasec, vinul dulce Vendages Tardives, Pinot Noir şi Cremant d’Alsace, un spumos făcut dintr-un amestec de vinuri. Pe traseu ne vom opri în localitatea Kaysersberg, o Mecca a turismului alsacian, un sat medieval însemnând „Muntele Împăratului”, centrul istoric și castelul său imperial. Ne vom îndrepta apoi spre oraşul istoric Ribeauville, situat la poalele Vosgilor, între podgorii și munți, oraș care și-a îmbinat moștenirea istorică cu modernitatea. Orașul și dealurile învecinate sunt dominate de ruinele maiestuoase ale celor Trei Castele ale Domnilor din Ribeaupierre, Grand-Rue, strada principală și străzile învecinate se mândresc cu frumoase clădiri din secolele XV-XVIII. Vom face un tur pietonal în oraşul vechi în timpul căruia vom admira Primăria cu colecția sa prestigioasă de pahare de argint, Turnul Măcelarilor din sec. al XIII-lea, fosta Bursă de porumb și Casa Lăutarilor. Vom continua spre Riquewihr, „bătrâna doamnă a vinului” din Alsacia, unde vom participa la o degustare de vinuri, prilej cu care vom afla povestea vinurilor locale. Înconjurat de dealuri cu viţă de vie şi cu ziduri fortificate, oraşul pitoresc şi romantic în acelaşi timp, impresionează prin arhitectura deosebită, cu case vechi construite în sec. XVI şi XVII. Cu unul sau două etaje, casele au câte o parte ieşită în afară pentru mai multă lumină şi o mai bună vedere asupra străzii, au obloane colorate şi restaurante sau magazine de suveniruri la parter, iar în subsol au pivniţe pentru depozitarea vinurilor. Timp liber pentru vizite individuale, recomandarea noastră fiind şi o vizită la magazinul „Feerie de Noel”, unde asemenea magazinului din Rothenburg (Germania), vă veţi simţi din nou copii în casa lui Moş Crăciun. După-amiază, întoarcere în Colmar unde vom avea timp liber la dispoziţie pentru plimbări şi vizite individuale. Cazare în Colmar la Hotel Le Grand Bristol 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Colmar – Mulhouse – Besancon- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Mulhouse, oraş care este faimos datorită muzeelor dedicate automobilului, „Cite de l’Automobile” şi căii ferate, „Cite du Train”, Muzeului Alsacian, Muzeului de Arte Frumoase şi Muzeului de Arheologie. Odată ajunşi vom face un scurt tur pietonal, în timpul căruia vom admira Teatrul Municipal, Place de la Reunion, considerată inima oraşului, cu faţadele caselor viu colorate, Catedrala Saint Etienne, mecca culturii din inima orașului, Hotel de Ville, vechea primărie, o construcție în stil renascentist ce datează din anul 1552, în interiorul căreia vom vizita muzeul de istorie. Itinerarul zilei ne va purta spre Besancon, unul dintre cele mai bine conservate orașe istorice din Franța, capitala regiunii Franche Comte, un oraș universitar înfloritor și unul dintre cele mai populare locuri de vizitat în estul Franței. Vom face un scurt tur pietonal în centrul orașului, cunoscut sub numele de „la Boucle”, adică bucla râului, unde vom vedea Cetatea, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, un exemplu magnific de arhitectură militară din sec. al XVII-lea, proiectat de Vauban, după care vom ajunge la Catedrala St. Jean, o frumoasă catedrală medievală care găzduiește și una dintre marile lucrări ale maestrului renascentist florentin Fra Bartolomeo. Vom putea vizita Musee des Beaux Arts, una dintre cele mai bune și mai vechi galerii de artă din Franța cu lucrări de Cranach, Bronzino, Bellini, Reubens, Zurbaran, Goya, Fragonard, Courbet, Renoir, Bonnard, Signac, Marquet și Picasso sau Muzeul Timpului, situat în palatul renascentist Granvelle, construit pentru cardinalul Granvelle, care a fost cancelar al împăratului habsburgic Carol al V-lea. Cazare în Besancon la Hotel Ibis Besancon la City 3* (sau similar 3*).
Ziua 6. Besancon – Epinal – Nancy- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mercure Nancy Centre Place Stanislas 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Epinal, capitala departamentului Vosges din regiunea Grand Est, oraş situat pe râul Moselle. Epinal este format din două cartiere separate de fiecare parte a râului, pe malul drept aflându-se cartierul istoric, iar pe malul stâng este noul oraș. Vom face un scurt tur pietonal în centrul vechi al orașului unde vom vedea fermecătoarea Place des Vosges mărginită de case cu arcade renascentiste, Bazilica Sf. Maurice, construită între sec. XI și XIII, care îmbină multe stiluri: gotic, champenois și burgundian. Ne vom îndrepta spre Nancy, unul dintre cele mai rafinate şi atractive centre urbane, faimos pentru arhitectura Art Nouveau, un oraş romantic, cu un stil arhitectonic şi obiceiuri culinare proprii. Cel mai frumos şi impresionant loc din Nancy este Piaţa Stanislas, cel mai elocvent exemplu din trecutul cultural al acestui oraş, motiv pentru care a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom descoperi cele 3 aspecte ale oraşului: cel medieval, dat de aleile şi turnurile din jurul Palatului ducal Charles II, unde au fost construite în memoria Ioanei D’Arc, porţi de aur şi fântâna în stil rococo, ceea ce pune în evidenţă al doilea aspect şi cel modern, din partea nouă a oraşului. Timp liber pentru a explora capitala regiunii Lorena. Cazare în Nancy la Hotel Mercure Nancy Centre Place Stanislas 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Nancy – Metz – Frankfurt- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Novotel Frankfurt City 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Metz, situat la confluența fluviilor Seille şi Moselle, oraş cu un bogat trecut istoric, care a funcţionat ca republică până la alipirea sa la regatul Franţei în anul 1552. Oraşul a fost la origine o cetate celtă, cucerit apoi de romani, călcat de huni, a devenit la un moment dat capitala Austriei, a aparţinut Reich-ului german şi a fost capitala provinciei Lorena. Metz-ul are astfel o arhitectură urbană spectaculoasă, cu edificii în stil renascentist, baroc şi romano-germanic care aparţin mai multor perioade. Personalităţi precum poetul francez Paul Verlaine s-au născut la Metz, iar celebrul scriitor Francois Rabelais a locuit la Metz între anii 1545 şi 1547. Însoţiţi de conducătorul de grup vom face un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom admira câteva obiective impresionante, precum Opera - Theatre de Metz, cea mai veche catedrală din Franţa, cu cele mai mari vitralii din lume, realizate de Chagall, Catedrala gotică Saint-Etienne (Sfântul Ştefan) cunoscută şi sub denumirea de „Lanterna Bunului Dumnezeu” şi Place des Armes, piaţă acoperită, aflată vizavi de catedrală. Traseul zilei va continua spre Frankfurt pentru cazare la Hotel Novotel Frankfurt City 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Frankfurt – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Cazare: În avion
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroportul din Frankfurt pentru plecarea spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 302 (11:15 / 14:40).