Circuitul în care vă invităm nu este doar un prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai populare destinaţii turistice, Turcia, ci prin felul în care a fost atent conceput, este de fapt o invitaţie la un periplu care vă va purta, istoric şi spiritual, din negura timpurilor până în zilele noastre. Pentru că parcurgându-l, veţi descoperi prima aşezare urbană a lumii, Catalhoyuk, care având o vechime de aproape 10.000 ani se bucură de o poziţie de prim rang în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, veţi afla care a fost istoria nenumăratelor regate ce au dominat rând pe rând Podişul Anatoliei şi veţi înţelege misterele exploziei culturale greceşti şi romane atunci când veţi vizita oraşul antic Sargalassos. De asemenea, veţi fi uimiţi de realizările Imperiului Bizantin în Istanbul, fostul Constantinopol, veţi admira bogăţia arhitecturii selgiucide în moscheile şi în caravanseraiurile vechi de sute de ani pe care le veţi vizita, veţi descoperi locul de unde în urmă cu peste şapte secole a început istoria Imperiului Otoman, Bursa, ale cărui tradiţii sunt minunat conservate în Cumalikizilik, localitate vestită pentru arhitectura sa tradiţională, iar la final veţi înţelege ce se află în spatele dezvoltării economice fără precedent care a propulsat oraşele din Anatolia, numite pe drept cuvânt tigrii Turciei moderne. Veţi înţelege de asemenea care a fost drumul parcurs de către spiritualitatea locală, de la credinţa vechilor zei greci şi romani, trecând prin volutele intelectuale bizantine, bucurându-vă de bogăţia extazului mistic sufit şi înţelegând ulterior secularitatea unei ţări în care islamul moderat reuşeşte să găsească un echilibru între tradiţii şi modernitate unic în lume. Un periplu din care vă veţi întoarce mult mai bogaţi spiritual şi cu o dorinţă de a vă reîntoarce în această ţară care are atât de multe de oferit.
Va invitam Circuitul în care vă invităm nu este doar un prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai populare destinaţii turistice, Turcia, ci prin felul în care a fost atent conceput, este de fapt o invitaţie la un periplu care vă va purta, istoric şi spiritual, din negura timpurilor până în zilele noastre. Pentru că parcurgându-l, veţi descoperi prima aşezare urbană a lumii, Catalhoyuk, care având o vechime de aproape 10.000 ani se bucură de o poziţie de prim rang în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, veţi afla care a fost istoria nenumăratelor regate ce au dominat rând pe rând Podişul Anatoliei şi veţi înţelege misterele exploziei culturale greceşti şi romane atunci când veţi vizita oraşul antic Sargalassos. De asemenea, veţi fi uimiţi de realizările Imperiului Bizantin în Istanbul, fostul Constantinopol, veţi admira bogăţia arhitecturii selgiucide în moscheile şi în caravanseraiurile vechi de sute de ani pe care le veţi vizita, veţi descoperi locul de unde în urmă cu peste şapte secole a început istoria Imperiului Otoman, Bursa, ale cărui tradiţii sunt minunat conservate în Cumalikizilik, localitate vestită pentru arhitectura sa tradiţională, iar la final veţi înţelege ce se află în spatele dezvoltării economice fără precedent care a propulsat oraşele din Anatolia, numite pe drept cuvânt tigrii Turciei moderne. Veţi înţelege de asemenea care a fost drumul parcurs de către spiritualitatea locală, de la credinţa vechilor zei greci şi romani, trecând prin volutele intelectuale bizantine, bucurându-vă de bogăţia extazului mistic sufit şi înţelegând ulterior secularitatea unei ţări în care islamul moderat reuşeşte să găsească un echilibru între tradiţii şi modernitate unic în lume. Un periplu din care vă veţi întoarce mult mai bogaţi spiritual şi cu o dorinţă de a vă reîntoarce în această ţară care are atât de multe de oferit.
Info insotitor: român
Obiective natura: Muntelui Uludag, Muntele Ak Dag, Lacul Beysehir, oraşul subteran Kaymakli, Râul Kizilirmak
Obiective arta: Moscheea Hagia Sophia, Palatul Topkapi și Haremul, Moscheea Suleymaniye, Muzeul de Istorie Panorama 1453, Moscheea Ulu, Moscheea Yesil, Muzeul Mustafa Kemal, Muzeul Pipelor, Muzeul Ceramicii, Ulu Camii, situl arheologic Sargalassos, Agora inferioară cu băile romane, Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară, Altarul eroilor, Teatrul roman, Moscheea Esefoglu, Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi, sit neolitice Catalkoyuk, Marea Moschee Ulu Cami, Moscheea Kizil Minare Camii, Muzeul Aksaray, Complexul Haji Bektasi Veli, Muzeul Naţional Goreme
Obiective distractii: croazieră, Ceremonia sema, zbor cu balonul de aer cald
Info tarif:
1450 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 280 EURO
Nr minim de turisti: 19
Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 19 turişti; pt. 15-18 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.)
Ghizi: ghid local vorbitor de limbă engleză
conducător român de grup
Mese: 7 mic dejunuri
7 cine
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Istanbul- Masa: Cina
- Cazare: Hotel Best Western Empire Premier 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Moscheea Hagia Sophia
Palatul Topkapi și Haremul
Moscheea Suleymaniye
Muzeul de Istorie Panorama 1453
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 07:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (09:30 / 11:05). După transferul de la aeroport către centrul oraşului, vom începe turul cu Moscheea Hagia Sophia - Ayasofya-i Kebir Cami-i Şerifi, fosta Sfânta Sofia, o fostă biserică bizantină construită de Justinian în anul 537, ce a fost până la transformarea ei în moschee de către turci, cel mai mare monument religios creștin din lume. Aceasta a fost muzeu până în iulie 2020, iar în prezent este o moschee care încă prezintă multe mozaicuri care datează din epoca bizantină. Amestecul dintre arta creștină și cea musulmană fascinează și în prezent. Vom vizita în continuarea zilei Palatul Topkapi și Haremul (Topkapi Sarayi), care au probabil cele mai colorate povești dintre toate muzeele din lume. Sultani puternici, curteni ambițioși, concubine frumoase și eunuci intrigatori au trăit și au lucrat aici între secolele al XV-lea și al XIX-lea, când era curtea Imperiului Otoman. O vizită la pavilioanele opulente ale palatului, la Tezaurul plin de bijuterii și la întinsul Harem oferă o privire fascinantă asupra vieților lor (nu este inclusă taxa de intrare care se va plăti la fața locului). Vom merge apoi la Moscheea Suleymaniye, construită de Sinan, marele arhitect otoman al lui Suleyman Magnificul, construită între anii 1550 și 1557 și care este considerată cea mai frumoasă din Istanbul. In continuarea zilei vom vizita Muzeul de Istorie Panorama 1453 situat în Topkapi, muzeu panoramic unde este redată cu efecte speciale cucerirea Istanbulului de către Fatih Sultan Mehmet. Imaginea este desenată pe o emisferă cu diametrul de 38 m, iar pictura care acoperă suprafața acesteia are 2.350 m2, iar noi, ca vizitatori, vom fi surprinși din toate direcțiile de sunetele miilor de soldați ale lui Mehmed și ale imnului Mehter. Cină şi cazare la Hotel Millennium Golden Horn 5* (sau similar 5*).
Ziua 2. Istanbul – Bursa – Cumalikizik – Eskisehir- Masa: Mic dejun, cina
- Cazare: Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Bursa, al patrulea oraş ca mărime al Turciei, fosta capitală a Imperiului Otoman între anii 1335 şi 1363, în prezent unul dintre cele mai importante centre industriale ale tarii. Vom începe vizitarea oraşului cu unele dintre cele mai reprezentative ansambluri arhitectonice, moscheea Ulu, cea mai mare din oraş, construită din ordinul sultanului Baiazid în anul 1399 şi care deşi incorporează elemente de arhitectură selgiucida este reprezentativă pentru arhitectura otomană timpurie, şi respectiv moscheea Yesil vestită pentru superbele decoraţii la care s-a folosit celebra faianţă de culoare verde şi albastră adusă din oraşul persan Tabriz. Vizita va continua cu muzeul dedicat întemeietorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturc, care este adăpostit într-una dintre reşedinţele în care acesta a stat de mai multe ori atunci când a vizitat oraşul. De aici ne vom îndrepta spre Cumalikizik, un sat tipic otoman aşezat la poalele Muntelui Uludag, care înglobând peste 250 de case tradiţionale otomane şi reuşind să păstreze intactă atmosfera acelor timpuri îşi merită cu prisosinţă înscrierea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. După-amiază ne vom îndrepta spre Eskisehir, oraș întemeiat de frigieni în urmă cu peste 3000 ani, și care actualmente este capitala provinciei cu acelaşi nume. Vom descoperi partea veche a oraşului unde vom putea vizita Muzeul Pipelor. Acestea sunt făcute din spumă de mare, păstrand o tradiţie care a făcut cunoscut oraşul din cele mai vechi timpuri. Cină şi cazare la Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*).
Ziua 3. Eskisehir – Kutahya – Afyonkarahisar- Masa: Mic dejun si cina
- Cazare: Hotel Ikbal Thermal 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muzeul Ceramicii
Ulu Camii
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Kutahya, cunoscut centru de producţie al obiectelor de ceramică, loc de unde provin multe dintre plăcile de faianţă care decorează moscheile construite în timpul Imperiului Otoman. Vom putea admira priceperea meşteşugarilor care au moştenit tradiţia persană a prelucrării şi decorării obiectelor de lut în Muzeul Ceramicii, după care vom vizita bazarul şi ne vom plimba prin cartierul delimitat de Germiyan Socak unde vom admira arhitectura tradiţională ce datează din perioada otomană. De aici ne vom îndrepta spre Afyonkarahisar, în traducere Cetatea Neagră a Opiului, care aşa cum îi spune şi numele, a fost şi este unul dintre centrele de producţie ale opiului, regiunea din jurul acestuia generând nu mai puţin de o treime din cantitatea utilizată în lume în scopuri medicale. De asemenea, din această zonă se extrage celebra marmură Docimian (albă cu vene de diferite culori) care a fost folosită în construcţia pavimentelor multor clădiri romane, printre care şi Panteonul din Roma, precum şi pentru sculptarea statuilor dacilor ce împodobesc Arcul lui Constantin. Vom descoperi oraşul dominat de castelul construit în sec. al XIV-lea care păstrează încă intactă atmosfera unor timpuri de mult apuse. Vom admira Ulu Camii (Marea Moschee), o moschee istorică și cea mai importantă dintre moscheile din oraș, un exemplu de arhitectură a moscheii din lemn anatolian din perioada selgiucidă. Cină şi cazare la Hotel Ikbal Thermal 5* (sau similar 5*).
Ziua 4. Afyonkarahisar – Sargalassos – Beysehir – Konya- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Anemon 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: situl arheologic Sargalassos
Agora inferioară cu băile romane
Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară
Altarul eroilor
Teatrul roman
Moscheea Esefoglu
Lacul Beysehir
- Optionale: croazieră
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom vizita situl arheologic Sargalassos care, situat într-un cadru natural încântător, pe pantele terasate ale muntelui Ak Dag, este unul dintre cele mai mari proiecte arheologice ale regiunii mediteraneene, fiind posibil ca după excavarea în totalitate a patrimoniului său încă ascuns, să rivalizeze cu celebrele Efes şi Pergamon. Înfiinţat în urmă cu peste 3200 ani, în urma procesului migrator iniţiat de către Popoarele Mării, acesta devine un centru urban major al regatului Pisidiei, dar mare parte din structurile actuale datează din perioada elenistică precum şi din cea romană. Vom descoperi rând pe rând Agora inferioară cu băile romane precum şi cu Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară cu fântânile, cu locul unde aveau loc şedinţele consiliului roman, precum şi cu Altarul eroilor care în trecut găzduia statuia lui Alexandru cel Mare, după care vom admira Teatrul roman care, având o capacitate de 9000 locuri, este considerat unul dintre cele mai bine conservate din Turcia. După vizită ne vom continua traseul şi vom face o scurtă oprire în Beysehir pentru a admira Moscheea Esefoglu, care datând din anul 1296, impresionează cu cele 42 de coloane şi cu mozaicurile de culoare albastră, precum şi Lacul Beysehir, cel mai mare lac de apă dulce și al treilea cel mai mare din Turcia, unul dintre cele mai frumoase din țară, care se bucură de o faună sălbatică diversă, cu nenumarate insule, plaje cu nisip, peșteri carstice și multe golfuri care îndeamnă vara turiștii la înot. Opţional, veţi putea face o croazieră pentru a admira frumuseţea acestuia. Traseul zilei va continua spre Konya, care de-a lungul sec. XII - XIII a fost capitala turcilor selgiucizi, avansând repede la rangul de centru cultural. Cină şi cazare la Hotel Anemon 5* (sau similar 5*).
Ziua 5. Konya – Catalkoyuk – Meram – Konya- Masa: Mic dejun, cina
- Cazare: Hotel Anemon 5* (sau similar 5*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi
Catalkoyuk
Meram
- Optionale: Ceremonia sema
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vizita Konya, important loc de pelerinaj religios, care are în centrul orașului o mulțime de muzee și monumente selgiucide. Principalul obiectiv turistic este Muzeul Mevlana, dar acest oraș central din Anatolia este de asemenea, plin de atracții arhitecturale, de moschei și vechi medrese (școli teologice) care prezintă arta sultanatului selgiucid. Vom vizita Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi, care a scris faimoasa sa poezie aici în sec. al XIII-lea. Mevlana Celaleddin Rumi a fost unul dintre reprezentanţii cei mai proeminenți ai sufismului în Anatolia, denumit „prințul poeților sufi”. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină spunând că „Toate religiile vorbesc despre iubire, dar iubirea nu are nici o religie!”, referindu-se la iubirea pentru divin. El a abordat dansul ca pe un mijloc privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu întemeind confreria „dervişii rotitori”, care au pus în centrul liturghiei lor dansul şi muzica. De aici ne vom îndrepta spre unul dintre cele mai importante situri neolitice ale lumii, Catalkoyuk care având o vechime de aproape 10.000 ani, uimeşte prin structura locuinţelor fără uşi şi ferestre, singurul acces fiind prin acoperiş, prin faptul că aparţine unei structuri sociale neolitice egalitare, precum şi prin modelul religios centrat pe cultul fertilităţii feminine, motiv pentru care a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. După vizită vom face un popas în Meram, o atracţie turistică importantă din zonă, datorită cadrului natural deosebit dat de prezenţa râului cu acelaşi nume ce izvorăşte din lacul de acumulare Altinapa. După-amiază ne vom întoarce în Konya unde veţi putea asista opţional la Ceremonia sema a dervişilor rotitori. Cină şi cazare la Hotel Anemon 5* (sau similar 5*).
Ziua 6. Konya – Aksaray – Hacibektas – Cappadocia- Masa: Mic dejun si cina
- Cazare: Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Marea Moschee Ulu Cami
Moscheea Kizil Minare Camii
Muzeul Aksaray
Complexul Haji Bektasi Veli
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom deplasa spre Aksaray, important punct comercial de pe celebrul Drum al Mătăsii care a traversat Anatolia timp de secole, drept pentru care orașul se mândrește cu istoria sa milenară. O parte interesantă a acesteia este legată și de momentul în care karamanizii i-au trădat pe otomani în timpul Cruciadei de la Nicopole, iar ca pedeapsă, toată populația din Aksaray a fost mutată în alte regiuni controlate de otomani, o mare parte în Istanbul, în ceea ce avea să devină cartierul Aksaray. În prezent, Aksaray este unul dintre tigrii Anatoliei, alături de Kayseri și Konya, un oraș prosper economic, unde vom face un scurt tur panoramic, prilej de a admira Marea Moschee Ulu Cami construită în perioada post-Seljuk Beylik și Moscheea Kizil Minare Camii. Vom vizita apoi Muzeul Aksaray fondat în anul 1969, cel mai mare muzeu din Anatolia Centrală, unde sunt expuse numeroase piese etnografice, fosile, opere de artă dar și mumii, după care vom vizita unul dintre impresionantele caravanseraiuri, un exemplu al arhitecturii anatoliene selgiucide, construit ca punct de oprire pe vechiul Drum al Mătăsii. Următorul obiectiv spre care ne vom îndrepta, este tot legat de spiritualitatea sufită şi se află în localitatea Hacibektas, fiind reprezentat de Complexul Haji Bektasi Veli, dedicat sfântului sufit cu acelaşi nume. Fondatorul ordinului Bektashi, răspândit nu numai în Anatolia ci şi în Balcani, a trăit în sec. al XIII-lea, şi este considerat de mulţi credincioşi ca având o importanță chiar mai mare decât a lui Rumi Mevlana sau chiar a lui Yunus Emre, datorită rolului jucat de acesta în răspândirea unui islam mult mai tolerant, care apoi va influenţa islamul de tip alevit, răspândit şi în momentul de față în mare parte a Turciei. După ce vom vizita cele trei curţi interioare care cuprind printre altele logia dervişilor şi mormântul lui Haji Bektasi Veli, ne vom îndrepta spre Cappadocia. Cină şi cazare la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Cappadocia- Masa: Mic dejun si cina
- Cazare: Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: oraşul subteran Kaymakli
Avanos
Goreme
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării Cappadociei, renumită pentru peisajul ei fantastic, misterios, ciudat chiar, săpat de natură în lava vulcanică a muntelui. Pentru creştini este regiunea unde au trăit câţiva dintre cei mai importanţi părinţi şi teologi ai Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Grigorie de Nazians. Vom începe ziua cu o plimbare prin Valea Roşie şi vom vizita oraşul subteran Kaymakli, cel mai mare din Cappadocia, oraş săpat în stâncă, ce se întinde pe 8 nivele, dintre care doar 4 sunt accesibile şi deschise publicului şi care comunică într-un mod complicat, special conceput pentru a deruta posibilii adversari. Zona a fost locul de refugiu al primilor creştini, iar mai târziu, loc de refugiu din calea invaziilor arabe. Vom explora orăşelele Avanos de pe Râul Kizilirmak cunoscut pentru atelierele de olărit, Pasabağ cunoscut pentru formaţiunile de piatră sub forma unor hornuri. Vom vizita apoi Muzeul Naţional în aer liber din Goreme, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai cunoscute locuri turistice din Turcia, un complex monahal de peste 30 biserici săpate în piatră, cu capele acoperite de fresce. Cină şi cazare în Cappadocia la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Cappadocia – Kayseri – Istanbul – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Optionale: zbor cu balonul de aer cald
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale și ultimele cumpărături. Opțional, dis-de-dimineață, zbor cu balonul de aer cald. Nu există nicio îndoială că cel mai bun mod de a încheia această excursie este să vă bucurați de un zbor cu balonul cu aer cald de 1 oră peste peisajul unic selenar din Cappadocia. Aventura va începe cu aprox. o oră și jumătate înainte de răsăritul soarelui, zborul va fi de aprox. 1 oră, în timp ce pilotul dumneavoastră ghidează balonul peste văile pitorești. Pe măsură ce răsare soarele și razele aurii ale soarelui luminează formațiunile de rocă unice, veți fi uimiți de mirajul acestor locuri unice. Vom face mai apoi un scurt tur al orasului Kayseri, unul dintre cele mai vechi din Anatolia, capitala provinciei greco-romane din anul 380 î.Hr., devenită Cezaree a Cappadociei, după ce Împăratul roman Tiberiu a cucerit-o, prilej pentru a admira cateva dintre monumentele sale istorice ce datează din perioada selgiucidă. Transfer la aeroportul din Kayseri pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 2013 (15:05 / 16:40), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:00 / 20:20).