Vă propunem o călătorie de vis în sudul Italiei, o lume cu totul aparte, mai sălbatică, dar mai atașată de tradiții decât jumătatea nordică, unde vom descoperi câteva dintre secretele bine păstrate ale acestei țări. Vom călători până în „călcâiul cizmei”, în Puglia, o regiune înfrumusețată de zona de coastă și de peisajul rustic, cu influențe grecești, romane dar și orientale, toate aceste regiuni vă așteaptă să le descoperiți orașele albe, casele trulli, așezările troglodite, măreția vechilor biserici, satele pescărești și plajele albe cu nisip fin. Micuțele orășele de basm, centrele istorice medievale, misterioasele castele și peșterile, tradițiile populare, peisajele uluitoare și nu în ultimul rând, produsele tradiționale, fac din aceste regiuni unele dintre cele mai atractive destinații pentru dumneavoastră, devoratorii noştri de turism.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Puglia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre Private Tour Puglia
Info insotitor: român
Obiective natura: Plaja Cala Porto, Peninsula Salento, Parcul Național Gargano, Comunitatea Munților Gargano, Peninsula Gargano, Costa Mattinata, Insulele Tremiti
Obiective arta: Lecce: centrul vechi, Porta Napoli, Biserica Santa Maria della Porta, Palazzo dei Celestini, Basilica di Santa Croce, Basilica Santuario di Santa Maria de Finibus Terrae din Santa Maria di Leuca, centrul vechi din Gallipoli, Castello Aragonese din Otranto, Ostuni: Centrul orașului, Catedrala, Palazzo Vescovile, Palazzo del Seminario, Columna Sant’Oronzo, Statuia Sf. Oronzo, Alberobello: celebrele „Trulli gemene”, Taranto: centrul vechi, Templul dedicat lui Poseidon, Catedrala Sf. Cataldo, Castelul Aragonez din Taranto, Bari: Cartierul istoric Bari Vecchia, Basilica San Nicola, Via dell’Arco Basso, Catedrala dedicată lui San Nicola Pellegrino din Trani, Santuario din San Michele, Vico del Gargano: Centrul vechi, Castelul construit de normanzi, Biserica Matrice, Centrul vechi din Peschici
Obiective traditii: Locuințele „sassi” din Matera, Peştera în care a avut loc cea de-a patra apariţie din Monte Sant’Angelo
Obiective distractii: Urcarea celor 284 scări până la promontoriul Leuca, degustarea vestitului lichior de cafea sau de zmeură, plimbare pe Lungomare, stop pentru fotografii la „Baia delle Zagare” și „Architello di San Felice”
Info tarif:
1670 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 360 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de maxim 7 turişti
Nr minim de turisti: 7
Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre
Mese: Mic dejun: 7
Cină: 7
PROGRAMZiua 1. București – Bari – Salento – Polignano a Mare – Carovigno- Masa: Cină
- Cazare: Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, minivan
- Obiective: Castel del Monte
Salento
Polignano a Mare
- Descriere: Plecare de pe Aeroportul Henri Coandă spre Bari, capitala regiunii italiene Puglia. Întâlnire cu însoțitorul de grup alături de care ne vom îndrepta spre Castel del Monte, un castel unic construit în sec. al XIII-lea de către Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick II. Când a hotărât să fie construit castelul, împăratul a creat un adevărat simbol de o importanță majoră, simbol reflectat și în așezarea, forma și locația acestuia. Castel del Monte este situat pe un deal aflat în apropiere de orașul Andria, un exemplu perfect al arhitecturii medievale, care conține și numeroase elemente din culturi diferite și de aceea a fost introdus și în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ne vom deplasa apoi către Salento, tocul cizmei italiene, „la terra de lu sule lu mare e lu ientu” (ceea ce în dialectul local înseamnă țara soarelui, a mării și a vântului), un tărâm magic care vă va oferi o experiență cu adevărat unică și de neuitat cu istoria sa fascinantă, peisajele uluitoare, dansul hipnotic, muzica și... bineînțeles mâncarea excelentă. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Podul Dalai Monachile pentru a admira superba plajă Cala Porto din Polignano a Mare, după care ne vom putea bucura de o cafea italiană într-un restaurant local. Ne vom deplasa apoi spre Carovigno pentru cină și cazare la Hotel Torre Guaceto Oasis 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. l Torre Guaceto Oasis 4* (sau similar 4*). Ziua 2 / 21.05.2024: Carovigno – Lecce – Otranto – Santa Maria di Leuca – Carovigno- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Minivan
- Obiective: Lecce:
Centrul vechi
Porta Napoli
Biserica Santa Maria della Porta
Palazzo dei Celestini
Basilica di Santa Croce
Basilica Santuario di Santa Maria de Finibus Terrae din Santa Maria di Leuca
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Lecce, principalul oraş din Peninsula Salento, cel mai frumos şi fascinant oraş baroc din Puglia. Datorită bogăţiei monumentelor arhitecturale baroce din oraş, Lecce este frecvent numit „Florenţa sudului”. Vom intra în oraşul vechi prin Porta Napoli, ridicată spre mijlocul sec. al XVI-lea în cinstea Regelui Carol al-V-lea, una dintre cele trei porţi care mai există în prezent. În imediata apropiere, în dreapta Porţii Napoli vom vedea Biserica Santa Maria della Porta, Palazzo dei Celestini, în prezent Palatul Guvernului, sediul prefecturii şi municipalității și Basilica di Santa Croce - Biserica Sfintei Cruci, simbolul oraşului şi al artei baroce, cu o fațadă opulentă realizată din „piatră de Lecce”. Ne vom îndrepta apoi către unul dintre cele mai pitoreşti oraşe din Puglia, oraşul-port Otranto, ridicat pe Coasta Adriaticii, în regiunea Apulia, pe coasta de est a Peninsulei Salento situată în sudul regiunii Puglia, între Marea Adriatică şi Marea Ionică. Numele de Otranto este cunoscut datorită primului roman gotic „Castelul din Otranto” scris de către faimosul scriitor Horace Walpole. Vom putea admira, Castello Aragonese (Castelul Aragonez), cu arhitectură impozantă, specifică perioadei medievale. Clădirea construită în plan stelat, alcătuit din asamblarea unor brațe inegale care sunt articulate de trei turnuri circulare ample, este înconjurată de ziduri masive, martor al strategiilor de organizare și apărare spațială. Itinerariului zilei va continua către Santa Maria di Leuca, „flecul tocului cizmei” italiene, locul unde Marea Adriatică şi Marea Ionică se întâlnesc, se îmbrăţişează şi se contopesc. Grecii au botezat-o „leukos” (albă), turcii au încercat să o cotropească, iar romanii au botezat Santa Maria di Leuca, „de finibus terrae”, însemnând capătul pământului. Vom vedea Basilica Santuario di Santa Maria de Finibus Terrae, urmând ca cei ce vor dori să urce cele 284 scări până la promontoriului Leuca unde se află celebrul far în formă octogonală. Întoarcere în Carovigno pentru cină și cazare la Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Carovigno – Ostuni – Locorotondo – Alberobello – Carovigno- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Minivan
- Obiective: Ostuni:
Centrul orașului
Catedrala
Palazzo Vescovile
Palazzo del Seminario
Columna Sant’Oronzo
Statuia Sf. Oronzo
Alberobello:
Celebrele „Trulli gemene”
Degustarea vestitului lichior de cafea sau de zmeură
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Ostuni, „oraşul alb” situat pe Valle D’Itria, la aprox. 8 km distanță de coasta mării Adriatice, unul dintre cele mai frumoase oraşe din sudul Italiei, renumit pentru pitoreştile case albe, un exemplu încântător de arhitectură mediteraneană. Ne vom plimba prin centrul oraşului unde vom întâlni o succesiune de scări, arcuri, alei şi străzi înguste, vom avea prilejul de a admira Catedrala, construită în stil gotic târziu, Palazzo Vescovile și Palazzo del Seminario, legate printr-o logie în formă de arc, Columna Sant’Oronzo, ridicată în formă piramidală, care are în vârf statuia Sf. Oronzo, cel pe care locuitorii din Ostuni îl venerau în sec. al XVIII-lea, deoarece proteja orașul de epidemii și alte pericole. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Locorotondo, o aşezare de formă circulară, aşa cum îi spune şi denumirea, ce este situată pe vârful unei coline şi care datorită farmecului său este considerată una dintre cele mai frumoase localităţi ale Italiei de către Asociaţia I piu belli borghi d’Italia. Ne vom pierde paşii pe străduţele labirintice pavate cu piatră albă, vom vedea nenumăratele biserici ce îi veghează de veacuri liniştea spirituală şi vom admira întreg peisajul ce se întinde la picioarele noastre de la înălţimea colinei pe care este situată. După-amiază vom vizita Alberobello, o localitate cu peisaje de poveste, al cărui farmec de necontestat este datorat faimoaselor căsuţe „trulli”, înconjurate de flori, înscrise din anul 1996 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Acestea sunt case cu acoperiş conic, construite direct pe stâncă, din blocuri de calcar, fără fundaţie şi fără ciment, foarte multe fiind transformate în restaurante, hoteluri şi magazine de suveniruri. Vom descoperi străduțele pitorești, vom vedea celebrele „Trulli gemene”, 2 case identice lipite între ele, vom descoperi semnele solare sau zodiacale de pe anumite căsuțe, sau vom poposi într-un mic bar pentru a degusta vestitul lichior de cafea sau de zmeură. Întoarcere în Carovigno pentru cină și cazare la Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Carovigno – Taranto – Matera – Carovigno- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*)
- Transport: Minivan
- Obiective: Taranto:
Centrul vechi
Templul dedicat lui Poseidon
Catedrala Sf. Cataldo
Locuințele „sassi” din Matera
- Descriere: Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre Taranto, oraş situat în Golful Taranto pe care îl formează Marea Ionică, în frumoasa regiune Puglia. Centrul vechi al orașului este un labirint fascinant de alei înguste, din care multe permit accesul numai într-un singur sens. Ne vom putea opri într-unul dintre numeroasele restaurante cu fructe de mare care servesc specialități locale delicioase, cum ar fi tubettini con le cozze (paste cu midii). Vom porni apoi într-un tur pietonal pe parcursul căruia vom putea vizita (contra cost) mai întâi Castelul Aragonez ridicat de către Regele Ferdinand de Aragon, acelaşi care împreună cu Regina Isabella de Castilia l-au sprijinit pe Cristofor Columb în odiseea descoperirii de noi pământuri. Castelul a fost rând pe rând bastion de rezistenţă împotriva turcilor, închisoare, din nou fortăreaţă sub Napoleon Bonaparte, pentru ca în prezent să devină un muzeu care ţine de Forţele Marinei Militare Italiene. Trecând pe lângă ceea ce a mai rămas din Templul dedicat lui Poseidon, vom străbate apoi centrul vechi al oraşului, un adevărat labirint de străduţe medievale, urmând să ajungem la Catedrala Sf. Cataldo, cea mai veche catedrală din Provincia Puglia, care încorporează elemente bizantine și normande, toate încununate de o superbă faţadă barocă. În interior vom admira mozaicul pavimental de origină bizantină precum şi cele două superbe capele dedicate Sfântului Cataldo şi Sfintei Agnese. După-amiază vom pleca spre Matera, al doilea oraș ca vechime din lume locuit continuu, unde s-a filmat pelicula „Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson, în anul 2003. Matera este cunoscută ca fiind cea mai bine conservată așezare troglodită din arealul mediteranean, motiv pentru care a fost listată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Locuințele săpate în rocă vulcanică denumite „sassi”, sunt considerate a fi primele aşezări umane din Italia, care conform datărilor, au fost săpate pentru prima dată acum aprox. 9.000 de ani, fiind locuite până în anii 1950. Primii locuitori au profitat de numeroasele peşteri naturale din această regiune, însă treptat, odată cu creșterea populației, oamenii au fost nevoiți să își sape propriile case în piatră, orașul devenind un amestec de alei înguste şi de scări săpate în stâncă. Până în sec. al XX-lea, Matera și zonele limitrofe erau considerate a fi cele mai sărace din Italia, pentru că aici nu exista canalizare sau acces la apă potabilă. Oamenii locuiau efectiv „sub același acoperiș” cu animalele lor, condiţiile neigienice ducând deseori la apariția unor focare de boli grave. Sărăcia extremă a acestor oameni din perioada conducerii fasciste al lui Benito Mussolini a fost descrisă în cartea medicului italian Carlo Levi, „Hristos s-a oprit la Eboli”. Întoarcere în Carovigno pentru cină și cazare la Torre Guaceto Oasis Hotel 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Carovigno – Bari – Trani – Vieste- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*)
- Transport: Minivan
- Obiective: Bari:
Cartierul istoric Bari Vecchia
Basilica San Nicola
Via dell’Arco Basso
Plimbare pe Lungomare
Catedrala dedicată lui San Nicola Pellegrino din Trani
Parcul Național Gargano
Comunitatea Munților Gargano
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Bari unde vom face o plimbare în cartierul istoric Bari Vecchia, unde vom admira fațada Basilicii San Nicola, loc de adăpostire şi venerare a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, sărbătorit la 6 decembrie, care a trăit în sec. al IV-lea şi a fost arhiepiscop al Mirei, un port al provinciei Lycia, din partea răsăriteană a Imperiului roman. Nu vom rata Via dell’Arco Basso, cunoscută și ca Via delle Orecchiette, unde se confecționează paste tipice. Vom face apoi o plimbare pe Lungomare, Faleza din Bari, care pe lângă faptul că este unul dintre cele mai caracteristice locuri din oraș, este considerată printre cele mai frumoase din Italia și printre cele mai lungi din Europa. De aici vom ajunge în Trani, important port în epoca medievală, cu case vopsite în alb, unde vom vedea Catedrala dedicată lui San Nicola Pellegrino, un sfânt local mai puţin cunoscut, despre care se spune că a ajuns aici pe spinarea unui delfin. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre Vieste, cel mai estic municipiu din provincia Foggia, închis într-un golf protejat de două promontorii stâncoase cu vedere la plaje albe și ape cristaline, ce face parte din Parcul Național Gargano și din Comunitatea Munților Gargano. Deja locuită în paleolitic și colonizată de greci și romani, în prezent Vieste este o stațiune turistică foarte populară datorită frumuseții zonei, plajelor lungi și mediului intact care o înconjoară. Cină și cazare în Vieste la Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*).
Ziua 6. Vieste – Monte Sant’Angelo – Vico del Gargano – Peschici – Vieste- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*)
- Transport: Minivan
- Obiective: Peninsula Gargano
Costa Mattinata
Monte Sant’Angelo:
Peştera în care a avut loc cea de-a patra apariţie
Santuario din San Michele
Vico del Gargano:
Centrul vechi
Castelul construit de normanzi
Biserica Matrice
Centrul vechi din Peschici
- Descriere: Mic dejun. Traseul zilei ne va purta prin Peninsula Gargano, „pintenul cizmei” italiene, o peninsulă muntoasă ce înaintează în Marea Adriatică dinspre câmpiile Apuliei. Vom parcurge Costa Mattinata, cea mai pitorească din acest colț al Pugliei, sălbatică și faimoasă pentru stâncile sale albe unde vom putea fotografia „Baia delle Zagare” și „Architello di San Felice“, simbolurile Gargano. Vom ajunge în orăşelul montan Monte Sant’Angelo, în traducere Muntele Arhanghelului Mihail, renumit pentru cele trei apariţii ale Arhanghelului între anii 490 - 493 d.Hr.. Vom vedea peştera în care a avut loc cea de-a patra apariţie, în prezent unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj ale Italiei, precum şi Santuario din San Michele, biserica din sec. al XIII-lea renumită pentru uşile bizantine din bronz. Vom pleca apoi spre Vico del Gargano, inclus printre „cele mai frumoase sate din Italia”. Centrul istoric fermecător este de origine medievală și păstrează multe dintre caracteristicile și arhitecturile originale tipice satelor mici de deal din sudul Italiei, unde alternează stiluri diferite. De remarcat sunt castelul construit de normanzi și numeroasele biserici, inclusiv Biserica Matrice, cu portalul său de piatră și altarele sale, inclusiv cel al lui San Valentino, protectorul orașului. Vom continua spre Peschici unde sat unic unde vom putea admira un minunat apus de soare. Cea mai evocatoare parte din Peschici este cu siguranţă centrul istoric, un labirint de alei cu case albe, magazine de artizanat și vederi spectaculoase spre mare. Întoarcere în Vieste pentru cină și cazare la Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Vieste – Insulele Tremiti – Vieste- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Croazieră în Insulele Tremiti
- Descriere: Mic dejun. Zi liberă sau, opțional, croazieră în Insulele Tremiti, singurul arhipelag italian din Marea Adriatică ce constituie o rezervație naturală marină care, la rândul său, face parte din Parcul Național Gargano și oferă o vegetație bogată și mai ales o mare necontaminată bogată în faună, ideală pentru scufundări. Arhipelagul este format din cinci insule mici, total diferite, dintre care doar două sunt locuite: San Nicola și San Domino, celelalte fiind Capraia, Cretaccio și îndepărtata Pianosa. Cină și cazare în Vieste la Hotel Magnolia 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Vieste – Bari – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Transport: Minivan, avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroportul din Bari pentru plecare spre București.