Vă propunem să vă bucuraţi de mirajul Alaskăi, un loc mai puţin accesibil, supranumită „Sahara îngheţată a Terrei”, care se tălmăceşte prin marea întindere de zăpadă, ţinutul eschimoşilor, fosta provincie ţaristă, devenită apoi Noul El Dorado al Statelor Unite ale Americii. Din Fairbanks, oraş cunoscut ca „inima de aur a Alaskăi” vom face o incursiune până la Cercul Polar, vom vizita vestitul Parc Denali „vegheat” de măreţul vârf McKinley, vom descoperi Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska, iar din Seward ne vom îmbarca într-o croazieră de lux la bordul vasului Celebrity Summit, prilej de a experimenta cele mai uluitoare peisaje din Alaska. Pe lângă splendorile naturii din acest program vom descoperi și două dintre cele mai spectaculoase oraşe ale lumii: Seattle, situat în partea de vest a Statelor Unite ale Americii şi Vancouverul din Canada, care ne va încânta cu zonele încărcate de tradiţia indigenilor.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre în ALASKA
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Incursiune terestră și Croazieră de lux în ALASKA
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Râul Chena, Râul Yukon, Râurile Nenana și Tanana, Windy Bridge, Lacul Horseshoe, Parcul Naţional Denali, Muntele McKinley, Parcul Earthquake, Golful Cook, Munții Chugach, Chugach Park, Peninsula Kenai, Gheţarul Hubbard, Gheţarul Mendenhall, Pădurea Tongass, Parcul Naţional Klondike Gold Rush, Parcului Naţional Glacier Bay, Podul Lions, Parcul Stanley, Prospect Point, Insula Granville, Strâmtoarea Georgia, Insulele Gulf, Parcul Beacon Hill, Portul Inner, Grădinile Butchart
Obiective arta: Turnul Speace Neeadle, Centrul cultural Morris Thompson, Centrul Trans-Alaska Pipeline, Fairbanks: Universitatea, districtele istorice de exploatare a aurului, orașul Nenana, Alaska State Museum, Icy Strait Point: muzeul, tiroliana, Ketchikan: Tongass Historical Museum, Totem Heritage Center, Southeast Alaska Discovery Center, Creek Street, Vancouver: Universitatea British Columbia, Robson Street, Cartierul Gastown, Gas Street, China Town, Victoria: Piaţa Bastion, Clădirea Parlamentului, Government Street, Chinatown, Beach Drive, Hotelul Fairmont Empress Victoria
Obiective distractii: Pike Place Market, croazieră pe Râul Chena cu un vapor istoric cu zbaturi, Cercul Polar: Conducta Trans-Alaska, Oficiul poştal, accidentata autostradă Dalton, traversarea Cercului Polar în mod ceremonios, obținerea „Certificatului de aventură la Cercul Polar”, Fairbanks: sistemul de avertizare a rachetelor balistice de la baza Clear Air Force, mica comunitate minieră Healy, Autostrada George Parks, traversarea Denali Park Road, spectacole de teatru, animaţie şi muzică live pe vasul de croazieră, experimentarea unui strigăt la unison la Gheţarul Hubbard, piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună şi tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri pe vasul de croazieră, Excursie cu autocarul sau elicopterul la Gheţarul Mendenhall, plimbare cu vaporaşul prin strâmtoarea pădurii Tongass până la minele originare de aur, Skagway: Rezervația de vulturi golași, plimbări cu barca sau cu caiacul în Glacier Bay, plimbare cu trenul istoric pe ecartamentul care deservea minele de aur din regiunea Yukon, tur aerian al Parcului Naţional Glacier Bay, spectacole, muzică live, dansuri la discotecă pe vasul de croazieră, plimbare pe Gas Street, cele opt Totemuri din Parcul Stanley, deplasare cu ferry-boat-ul prin Strâmtoarea Georgia și Insule Gulf
Info tarif:
TARIF I: 3670 EURO și 4680 USD / loc în cameră dublă și cabină interioară
TARIF II: 3940 EURO și 4680 USD / loc în cameră dublă și cabină exterioară
TARIF III: 4880 EURO și 4680 USD / loc în cameră dublă și cabină cu balcon tip aqua class
tarife cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup de minim 15 turiști; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula
Nr minim de turisti: 15
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 9
Pensiune completă: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Amsterdam – Seattle- Cazare: Hotel Mayflower Park 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă la ora 05:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:55), de unde se va pleca cu compania Delta Airlines, zbor DL 145 (15:15 / 16:35) spre Seattle, cel mai mare oraș din statul Washington, o enclavă urbană dinamică, amplasată în nord-vestul Pacificului, mărginit de Lacul Washington la est și de Puget Sound la vest. După sosire, transfer pentru cazare la Hotel Mayflower Park 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Seattle- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Mayflower Park 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Turnul Speace Neeadle
Pike Place Market
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face alături de ghidul local un tur panoramic al orașului Seattle, prilej cu care vom admira construcţiile moderne, parcurile şi zona centrală, impresionantul turn Speace Neeadle, construit cu ocazia târgului mondial din anul 1962, devenit emblema oraşului, precum şi Pike Place Market, cea mai veche piaţă din SUA deschisă în anul 1907 ca piaţă a fermierilor. Pike Place vinde şi în prezent produse locale şi cel mai proaspăt pește, dar în prezent aici se află şi meşteşugari, cântăreţi stradali şi cafenele. După-amiază vom avea timp liber pentru explorarea individuală a orașului. Cazare la Hotel Mayflower Park 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Seattle – Fairbanks- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Westmark 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Centrul cultural Morris Thompson
Centrul Trans-Alaska Pipeline
- Optionale: Croazieră pe Râul Chena cu un vapor istoric cu zbaturi
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Delta Airlines, zbor DL 2607 (11:50 / 14:40) spre Fairbanks, cel mai mare oraş din centrul statului cunoscut ca „inima de aur a Alaskăi”, fiind după Anchorage al doilea oraş ca mărime din Alaska, amplasat în Valea Tanana, principala zonă agricolă din Alaska, mai exact în zona de confluenţă a râului Chena cu Râul Tanana, care joacă un rol important în aprovizionarea Alaskăi, datorită apropierii sale de regiunea arctică şi de versantul nordic al câmpurilor petroliere. Deoarece din luna aprilie și până la sfârșitul lunii august soarele pare că nu apune, vom avea ocazia să asistăm la acest fenomen specific latitudinilor nordice extreme, motiv pentru care Fairbanks este cunoscut și sub denumirea de „Orașul Soarelui de la Miezul Nopții”. Odată ajunși, vom vizita centrul cultural Morris Thompson și centrul Trans-Alaska Pipeline, după care vom putea face opțional o croazieră inedită pe Râul Chena cu un vapor istoric cu zbaturi, de la bordul căruia vom putea admira frumosul peisaj și vom afla noi amănunte despre istoria orașului și despre tradițiile locuitorilor din această zonă. Cazare în Fairbanks la Hotel Westmark 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Fairbanks – Cercul Polar – Fairbanks- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Westmark 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Cercul Polar:
Conducta Trans-Alaska
Oficiul poştal
Accidentata autostradă Dalton
Râul Yukon
Traversarea Cercului Polar în mod ceremonios
Obținerea „Certificatului de aventură la Cercul Polar”
- Descriere: Mic dejun. Dacă aţi visat vreodată să treceţi Cercul Polar, în această zi visul se va împlini! De-a lungul drumului vom avea prilejul de a vedea remarcabila conductă Trans-Alaska, vom vizita oficiul poştal de la Cercul Polar situat în comunitatea rurală Joy, vom traversa accidentata autostradă Dalton şi vom fi impresionaţi de frumuseţea maiestuoasă a râului Yukon, faimosul râu navigabil din ţinuturile de nord. Vom traversa Cercul Polar în mod ceremonios şi vom primi „Arctic Circle Adventure Certificate”. Vom avea prilejul de a explora de aproape uimitoarea tundră arctică şi să simţim venele de gheaţă de sub sol. Orice experienţă în Alaska nu ar fi completă fără această oportunitate de a ne „întâlni” cu vastele întinderi pustii de la Cercul Polar. Ne vom întoarce seara târziu pentru cazare în Fairbanks la Hotel Westmark 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Fairbanks – Parcul Național Denali- Masa: Mic dejun
- Cazare: McKinley Chalet Resort (sau chalet similar).
- Transport: Autocar, tren
- Obiective: Fairbanks:
Universitatea
Districtele istorice de exploatare a aurului
Orașul Nenana
Râurile Nenana și Tanana
Sistemul de avertizare a rachetelor balistice de la baza Clear Air Force
Mica comunitate minieră Healy
Autostrada George Parks
Windy Bridge
Lacul Horseshoe
Traversarea Denali Park Road
- Descriere: Mic dejun. Transfer la gara din Fairbanks de unde vom pleca cu un tren turistic spre Parcul Naţional Denali. Pe măsură ce vom ieși din Fairbanks, vom trece pe lângă Universitatea din Fairbanks, cea mai nordică din lume și cea mai veche universitate operațională din Alaska. Prima parte a călătoriei noastre ne va duce prin districtele istorice de exploatare a aurului care înconjoară Fairbanksul, după care ne vom îndrepta spre orașul Nenana, situat la confluența râurilor Nenana și Tanana, inițial un sat Athabascan, transformat apoi într-o o tabără de construcție pentru calea ferată din Alaska, în prezent fiind un centru important pentru livrarea de mărfuri în sus și în jos pe căile navigabile ale regiunii. Vom trece peste Râul Tanana pe unul dintre cele mai lungi poduri simple de oțel, locul de unde președintele Warren G Harding a condus ceremonia la finalizarea căii ferate din Alaska. Traseul va continua spre sud, către Clear unde vom observa ceea ce ar putea fi descris drept niște ecrane mari de cinema în aer liber. Acestea fac parte de fapt din Sistemul de avertizare timpurie a rachetelor balistice de la baza Clear Air Force, unul dintre cele trei din lume. De aici ne vom deplasa de-a lungul râului Nenana traversând râul lângă Ferry, înainte de a ajunge la mica comunitate minieră Healy, care produce peste 2 milioane de tone de cărbune anual, după care vom trece pe sub autostrada George Parks la Windy Bridge, cel mai înalt pod de autostradă din Alaska pentru a intra în defileul canionului râului Nenana, una dintre cele mai pitorești porțiuni ale călătoriei noastre cu trenul. Chiar înainte de a ajunge la Parcul Denali, vom trece prin fața mai multor cabane situate peste Râul Nenana, care servește acum drept graniță de est către Parcul Național Denali. În cele din urmă, vom trece de Lacul Horseshoe, vom traversa Denali Park Road, înainte de a intra în gară. Transfer pentru cazare în zona parcului Denali la McKinley Chalet Resort (sau chalet similar).
Ziua 6. Parcul Național Denali – Anchorage- Masa: Mic dejun
- Cazare: Sheraton Anchorage Hotel & Spa 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Naţional Denali
Muntele McKinley
- Descriere: Mic dejun. Însoțiți de un ghid local vom vizita Parcul Naţional Denali, care în traducere din limba etnicilor Athabaskan înseamnă „cel mare”, acesta întinzându-se pe o suprafaţă de aprox. 24.585 km², cât suprafaţa statului Massachusetts. Vom pătrunde în peisajul specific de tundră, unde vom vedea vegetaţia unică a parcului, tot felul de sălbăticiuni şi de unde vom putea admira cel mai înalt munte din America de Nord, cu o înălţime impresionantă de 6.194 m, falnicul McKinley numit astfel de geograful William A. Dickey în onoarea lui William McKinley, unul dintre preşedinţii Statelor Unite. Tot ce este legat de acesta este măreţ: peisajul, munţii, frumuseţea incredibilă a florei şi a faunei bogate. În timpul acestui tur vom avea posibilitatea de a vedea, cu puţin noroc, urşi grizzly, urşi negri, oi Dall, elani, caribu, lupi, dar şi animale mici precum iepuri, veveriţe arctice, castori şi marmote. După-amiaza vom pleca spre Anchorage, cel mai nordic oraş important al Statelor Unite, situat între munţi şi mare, cel mai mare oraş din Alaska, principalul centru economic şi cultural-turistic al zonei. Cazare în Anchorage la Sheraton Anchorage Hotel & Spa 4* (sau similar 4*).
Ziua 7. Anchorage- Masa: Mic dejun
- Cazare: Sheraton Anchorage Hotel & Spa 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Earthquake
Golful Cook
Munții Chugach
Chugach Park
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face alături de ghidul local un tur panoramic al oraşului Anchorage care va include printre altele și Parcul Earthquake, situat într-o pădure în care un întreg cartier s-a cufundat în ocean în timpul celui mai puternic cutremur al ultimului secol. Vom fi surprinşi de numărul mare de restaurante excelente, de muzee şi teatre, vom vedea că apele golfulețului Cook sunt bogate în somon, iar vârfurile impozante ale munţilor din Chugach Park şi drumeţiile, sunt atracţii pentru orice fel de turist care iubeşte natura. Datorită faptului că zborurile scurte cu hidroavionul deschid posibilităţi multiple de aventură, Lacul Hood din apropierea oraşului a devenit cea mai aglomerată baza de hidroavioane din lume. După-amiază vom avea timp liber pentru explorarea individuală a orașului. Cazare în Anchorage la Sheraton Anchorage Hotel & Spa 4* (sau similar 4*).
Ziua 8. Anchorage – Seward – Îmbarcare pe vasul de croazieră Celebrity Summit- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Autocar
- Obiective: Peninsula Kenai
Îmbarcare pe vasul de croazieră
- Optionale: Spectacole de teatru, animaţie şi muzică live pe vasul de croazieră
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Seward oraş situat în Peninsula Kenai, a cărui istorie a început în anul 1793, când pe aceste locuri a fost înfiinţat un centru de colectare a blănurilor. Acesta a fost denumit astfel în onoarea fostului secretar de stat al Statelor Unite, William H. Seward, care a negociat cumpărarea Alaskăi. Oraşul ocupă locul 7 în industria pescuitului din Statele Unite, iar datorită poziţiei portului cu ieşire la Golful Alaska, unde acostează vasele de croazieră, a devenit în prezent un important centru turistic. Din Seward ne vom îmbarca pe vasul Celebrity Summit al companiei Celebrity Cruises, care va pleca din port la ora 20:00. Vom porni într-o fascinantă croazieră în care, timp de o săptămână, vom avea ocazia de a admira frumuseţile peisajelor din Alaska, ne vom lăsa captivaţi de priveliştea deosebită oferită de gheţari şi ne vom lăsa răsfăţaţi la bordul vasului, bucurându-ne de toate facilităţile oferite. Alaska este cel mai mare stat al Statelor Unite din punct de vedere al suprafeţei geografice, de două ori cât Texas-ul, o exclavă despărţită de 800 km de teritoriul canadian faţă de cel mai nordic stat american, care a fost cumpărată de la Imperiul Rus, în anul 1867, pe o sumă derizorie, care în prezent este echivalentă cu aprox. 70 cenţi pe hectar. Teritoriul a suferit transformări administrative fundamentale de-a lungul timpului, devenind datorită frumuseţii inegalabile a peisajelor naturale, una dintre cele mai exotice atracţii turistice din lume. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie şi muzică live. Dejun, cină şi cazare la bord.
Ziua 9. Gheţarul Hubbard (navigare)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Experimentarea unui strigăt la unison la Gheţarul Hubbard
Piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună şi tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri pe vasul de croazieră
- Descriere: În prima parte a zilei ne vom putea relaxa la bordul vaporului de lux, prilej de a ne familiariza cu facilităţile acestuia: piscine, solarium, centru SPA cu saloane de masaj, jacuzzi, saună şi tratamente, cinema, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă. Vasul va ajunge în jurul orei 15:00 la Gheţarul Hubbard, cel mai lung „fluviu de gheaţă” din America de Nord, unul dintre cei mai activi gheţari de acest fel din Alaska. Monumental şi dramatic, gheţarul înaintează constant, într-un ritm atipic, putând la un moment dat să blocheze intrarea în Russel Fjord, creând astfel cel mai mare lac glaciar din toate timpurile. De oriunde de pe puntea vasului, vom putea admira frumuseţea magnifică a acestei minuni naturale formată din 2.000 km² de gheaţă albastră, translucidă. Vom avea ocazia de a experimenta un strigăt la unison, al cărui zgomot va reverbera aerul, putând să determine desprinderea de bucăţi mari de gheaţă din formaţiunile glaciare, care se prăbuşesc în ocean. Vasul va ridica ancora la ora 18:00 pentru a-și continua navigarea spre Juneau. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 10. Juneau (Alaska)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Excursie cu autocarul sau elicopterul la Gheţarul Mendenhall
Plimbare cu vaporaşul prin strâmtoarea pădurii Tongass până la minele originare de aur
Alaska State Museum
- Descriere: Sosire la ora 11:30 în capitala Alaskăi, Juneau, oraş fondat în timpul „goanei după aur” în anul 1880. Vom putea face o plimbare prin această capitală atipică, ce oferă vizitatorilor săi o mulţime de activităţi culturale şi care se bucură de o aşezare de excepţie, lângă munţi împăduriţi, care se înalță abrupţi la înălţimi de mii de metri, zonă unde urşii se plimbă în voie. Vom avea întreaga zi la dispoziţie pentru a explora acest oraş minunat, care paradoxal, nu este legat prin drumuri de restul ţării, accesul făcându-se doar pe calea aerului sau pe apă. Oraş cu o climă oceanică subarctică, mărginit de lanţuri muntoase înalte şi de Oceanul Pacific, Juneau se remarcă printr-un farmec specific, cu străzi neaglomerate, pieţe largi, aerisite, fiind un punct de oprire obligatoriu pentru turiştii care ajung în Alaska. Centrul oraşului este compact şi accesibil pietonal, aici găsindu-se diverse magazine cu suveniruri locale. Marea atracţie însă o constituie Gheţarul Mendenhall, falnic şi grandios, la care se poate ajunge, opţional, cu autocarul sau elicopterul. O altă excursie opţională fascinantă este o plimbare cu vaporaşul prin strâmtoarea pădurii Tongass până la minele originare de aur de altădată, locuri istorice care au determinat în trecut o frenezie teribilă în goana continuă după metalul galben. Puteţi vizita şi Alaska State Museum, care găzduieşte un tezaur care conţine 32.000 de obiecte, artefacte indigene şi exponate de istorie naturală. Vasul va ridica ancora la ora 21:00 pentru a-și continua navigarea spre Skagway. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 11. Skagway (Alaska)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Parcul Naţional Klondike Gold Rush
Rezervația de vulturi golași
Plimbări cu barca sau cu caiacul în Glacier Bay
Plimbare cu trenul istoric pe ecartamentul care deservea minele de aur din regiunea Yukon
- Descriere: La ora 07:00 vasul va ancora în Skagway, un orăşel pitoresc situat într-o regiune montană fermecătoare, cu piscuri înalte, căderi de apă care străpung crevasele ghețarilor și relicve din vremea căutătorilor de aur (cheechako). Începând din anul 1897 oraşul s-a transformat dintr-unul prosper, într-unul fantomă, dar în prezent, miile de turişti care îl vizitează l-au retrezit la viaţă. Vom putea admira clădirile orașului care aduc aminte de perioada goanei după aur, ce fac parte din Parcul Naţional Klondike Gold Rush, vom putea să ne plimbăm pe strada principală extrem de animată, iar magazinele şi restaurantele ne vor trimite înapoi în timp, în epoca de glorie a acestei zone. Puteţi de asemenea să participaţi la excursii în împrejurimi pentru a admira frumuseţile peisajului, puteți vizita Rezervația de vulturi golași, puteți face plimbări cu barca sau cu caiacul în Glacier Bay sau o plimbare cu trenul istoric care vă va purta pe un traseu de o frumusețe copleșitoare, pe cel mai îngust ecartament din lume care, la sfârșitul sec. al XIX-lea, deservea minele de aur din regiunea Yukon. Vasul va ridica ancora la ora 20:00 pentru a-și continua navigarea spre Icy Strait Point. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 12. Icy Strait Point (Alaska)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Muzeul
Tiroliana
Tur aerian al Parcului Naţional Glacier Bay
- Descriere: La ora 08:00 vom acosta în Icy Strait Point, o zonă izolată din apropierea satului Hoonah, aflat la 48 km distanță față de Juneau, unde se află cei mai mulţi indigeni din tribul Tlingit, foarte aproape de Parcul Naţional Glacier Bay. Printre atracțiile de la Icy Strait Point se numără muzeul amenajat într-o fostă fabrică de conserve de pește și tiroliana, considerată cea mai mare din lume, cu șase cabluri de peste 1600 m lungime și peste 400 m diferență de nivel. Veți avea posibilitatea să explorați grandoarea naturii pe cont propriu sau puteți opta pentru una dintre excursiile pe apă, pe uscat sau în aer, propuse la bordul vasului. De exemplu, veți putea opta pentru un spectaculos tur aerian al Parcului Naţional Glacier Bay, unul dintre locurile cu cei mai mulţi gheţari din lume, care are aprox. 12 gheţari de coastă, din care se desprind constant aisberguri ce sunt „aruncate” în mare sau pentru tururi de observare a viețuitoarelor marine sau terestre. Vasul va ridica ancora la ora 15:00 pentru a-și continua navigarea spre Ketchikan. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 13. Ketchikan (Alaska)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Creek Street
Tongass Historical Museum
Totem Heritage Center
Southeast Alaska Discovery Center
- Descriere: Vasul va ancora la ora 10:00 în portul de lângă Waterfront Promenade de pe Front Street din Ketchikan. Creek Street, principala stradă din centrul oraşului şi cea mai populară zonă turistică, se află la câteva minute de mers de locul unde va fi ancorat vasul, locul perfect din care veţi putea începe explorarea oraşului. Vom putea descoperi frumuseţea acestui loc unic alegând una dintre numeroasele excursii opţionale organizate la bordul vasului sau pe cont propriu. Printre cele mai importante obiective ale oraşului se numără Tongass Historical Museum, unde veți avea prilejul de a afla istoria oraşului începând de la momentul înfiinţării sale până în prezent, Totem Heritage Center, muzeu înfiinţat în anul 1976, în care este expusă cea mai mare colecţie de totemuri autentice din lume, precum şi un tezaur cu artefacte vechi ale diferitelor culturi native din Alaska şi Southeast Alaska Discovery Center, care expune o frumoasă colecţie de artă indigenă. Vasul va ridica ancora la ora 18:30 pentru a-și continua navigarea spre zona numită Pasajul Interior. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 14. Pasajul Interior (navigare)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Spectacole, muzică live, dansuri la discotecă pe vasul de croazieră
- Descriere: În această zi vom naviga de-a lungul coastei sudice a Alaskăi, prin zona numită Pasajul Interior, prilej cu care vom putea admira peisajele care au făcut ca ţara să devină o destinaţie atât de îndrăgită şi captivantă: insule de gheţari, păduri vechi de sute de ani învăluite în ceață şi fiorduri de un albastru ireal. Format de forța uluitoare a ghețarilor masivi cu milioane de ani în urmă, Pasajul Interior al Alaskăi se mândrește cu fiordurile pline de sălbăticie și cu peisajul luxuriant. Apele oceanului sunt pline de vieţuitoare precum balene cu cocoaşă, lei de mare, orci şi vidre de mare. Oriunde vom privi, spectacolul naturii ne va încânta. Și pentru că pe un vas de crozieră nu te poți plictisi niciodată, vă sfătuim să participați la diversele programe de animaţie şi divertisment. Cu siguranță, echipele de animație ne vor pregăti o mulțime de surprize! Seara veți putea asista la un spectacol, veți putea asculta muzică live sau veți putea dansa la discotecă. Cazare cu pensiune completă la bordul vasului.
Ziua 15. Vancouver- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Sheraton Vancouver Wall Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Debarcare de pe vasul de croazieră
Universitatea British Columbia
Robson Street
Cartierul Gastown
Plimbare pe Gas Street
Podul Lions
Parcul Stanley
Prospect Point
Cele opt Totemuri din Parcul Stanley
China Town
Insula Granville
- Descriere: Mic dejun. Vasul va ancora la ora 07:00 în portul din Vancouver. După formalitățile de debarcare ne vom îndrepta către Vancouver, cea mai mare zonă metropolitană din Canada de Vest, oraș renumit pentru frumusețea sa naturală, fapt datorat amplasării între Munții de Coastă și Oceanul Pacific. Chiar dacă este un oraş tânăr, cu o istorie cu puţin peste 100 de ani, Vancouverul oferă un caleidoscop de atracţii. Arhitectura art deco a clădirii Marinei din Canada Place, clădirile futuriste ale zgârie norilor care străjuiesc bulevardele largi, arterele comerciale animate şi plajele din zona rezidenţială Kitsilano creează un tablou urban captivant. Alături de ghidul local vom descoperi unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale lumii într-un tur panoramic care va include Universitatea British Columbia, cu o tradiţie de peste un secol, Robson Street, renumită pentru multitudinea de organizaţii non-profit care îşi au sediul pe această stradă, fiind a 22-a cea mai scumpă stradă din lume, cartierul Gastown cu o arhitectură pitorească, locul unde acest oraş a luat naştere, un mix perfect de boutique-uri, cafenele, galerii şi clădiri din sec. al XIX-lea, Gas Street unde vom putea face o scurtă plimbare, Podul Lions, unul dintre cele mai frumoase poduri din zonă, care face legătura cu Parcul Stanley şi Prospect Point, locul de panoramă din Parcul Stanley. Vom face o oprire la cele opt Totemuri din Parcul Stanley, minunate exemple ale artei aborigene, transmisă din generaţii în generaţii, ca o modalitate de conservare a patrimoniului nativ şi de a onora ritualurile tribale. Vom reveni în oraş, pentru a parcurge China Town, vibrantul cartier chinezesc, cu clădirile sale din sec. al XIX-lea, după care ne vom îndrepta spre Insula Granville, o oază urbană renumită pentru piaţa de alimente proaspete, zonele de shopping, numeroasele galerii de artă şi restaurante. Transfer pentru cazare la Hotel Sheraton Vancouver Wall Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 16. Vancouver – Victoria – Vancouver- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Sheraton Vancouver Wall Centre 4* (sau similar 4*)
- Optionale: Victoria:
Deplasare cu ferry-boat-ul prin Strâmtoarea Georgia și Insule Gulf
Parcul Beacon Hill
Piaţa Bastion
Clădirea Parlamentului
Government Street
Chinatown
Beach Drive
Portul Inner
Hotelul Fairmont Empress Victoria
Grădinile Butchart
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau opţional excursie în frumosul și sofisticatul oraș Victoria. Veţi fi transferaţi în portul de unde vă veţi îmbarca pe ferry-boat-ul cu care timp de o oră şi jumătate veţi străbate Strâmtoarea Georgia printre minunatele Insule Gulf, spre oraşul Victoria. Pe parcurs veți admira nu doar un peisaj deosebit ci, cu puţin noroc şi câteva exemplare ale faunei locale, precum vulturi pleşuvi, foci şi chiar balene. Sosire în elegantul oraş Victoria, cel mai „britanic” oraş canadian, renumit pentru atmosfera de modă veche dată de abundenţa ghivecelor de flori suspendate şi a jardinierelor ce decorează felinarele, balcoanele sau vitrinele. Oraşul a fost denumit în onoarea Reginei Angliei şi este unul dintre cele mai vechi oraşe din nord-vestul Canadei. Veţi face un tur panoramic al Victoriei, oraşul grădină, capitala provinciei British Columbia, care va include Parcul Beacon Hill, Piaţa Bastion, Clădirea Parlamentului, Government Street, Chinatown, Beach Drive, Portul Inner şi Hotelul Fairmont Empress Victoria, un simbol al oraşului din sec. al XIX-lea. Dacă timpul va permite (în funcție de orarul ferry-boat-ului), se va putea vizita paradisul botanic alcătuit din cele patru minunate grădini Butchart, renumite la nivel mondial pentru remarcabila colecţie de plante rare care se regăsesc în Grădina Scufundată, Grădina de Trandafiri, Grădina Japoneză şi în cea Italiană (plata intrării la fața locului). După-amiază, întoarcere cu ferry-boat-ul la Vancouver. Cazare în Vancouver la Hotel Sheraton Vancouver Wall Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 17. Vancouver – Amsterdam- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale până la ora transferului la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 682 (17:50 / 12:05).
Ziua 18. Amsterdam – Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la ora 12:05 la Amsterdam, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1377 (20:55 / 00:35).
Ziua 19. Bucureşti- Descriere: Sosire la ora 00:35 la București.